Cu vreo zece ani în urmă, la o casă de licitații s-a vândut un
tablou semnat Mutzner ca fiind original. Atunci, nicio umbră de
îndoială că pictura aparținea cunoscutului pictor, experții casei
de licitații au aceeptat și garantat lucrarea, publicul prezent la
ședința publică nu a contestat-o… Era un fragment de pădure
străpuns de razele soarelui… Peste ani, la o expoziție dedicată
colecționarilor lui Mutzner, cumpărătorul a vrut să își expună
pictura. Și, dintr-o dată, aflat în fața a nenumărate lucrări ale
lui Mutzner, a constatat că lucrarea pe care o avea nu semăna cu
nimic din ce mai era expus. Șocant! Casa de licitații, conform
regulamentului, nu mai putea primi înapoi piesa. În fața evidenței,
a acceptat că era vorba de un fals…
De la această tranzacție nefericită, casele de licitații sunt mult
mai atente la achizițiile dubioase, îndoielnice, cu proveniență
incertă. În cazul unui desen Iser, care reprezenta un mare actor
român, a contat reacția publicului. Lucrarea a fost trecută în
catalogul licitației, dar în zilele care au precedat licitația, un
colecționar a prezentat o lucrare asemănătoare și cu proveniență
garantată. Pentru a evita orice probleme, piesa a fost retrasă de
la vânzare.
Ressu a fost și el subiect de acuzații de fals. La Goldart a fost
prezentat “Nud culcat”, o lucrare interesantă a pictorului. Un
muzeograf grăbit citat de presă a declarat că, deși nu a văzut
piesa din licitație, ar fi vorba de un fals, doar pentru că un ulei
cu nume identic se află și într-o colecție particulară. Licitația a
fost ratată, “Nudul culcat” nu a primit nicio ofertă, iar situația
a încins spiritele. Poate că problema ar fi trebuit să ajungă la
tribunal, pentru că eticheta eronată pusă respectivei picturi nu
poate fi anulată definitiv prea ușor.
Au fost discuții serioase și în legătură cu un “Car cu boi” al lui
Grigorescu. Lucrarea s-a licitat la Monavissa, iar suspiciunile au
apărut pentru că doar semăna în mod straniu cu o lucrare ce se mai
vânduse în aprilie 2005 la Alis. Piesa suspectă avea autenticitatea
garantată de Petrașcu în 1943, dar acest lucru nu a amintit decât
că însuși Petrașcu a pictat uneori în maniera lui Grigorescu.
Specialiștii au găsit mai multe ciudățenii în lucrarea-problemă,
printre care unele legate de semnătură și de compoziție.
Poveștile despre falsurile din lumea artiștilor români sunt
vechi și de multe ori fără rezoluții definitive. Tonitza preciza
într-o scrisoare din februarie 1926: “Te asigur însă că acele
albăstrele care provin de la Mica Bogdan Pitești și care au fost
astă-vară în colecția lui Botez și Finkelstein de la Picadilly nu
sunt veritabile. Ci un fals ordinar. Le-am mai expertizat o dată,
cu aceeași rezoluție”. Nimeni nu poate preciza că lucrarea
contestată de Tonitza nu a fost totuși vândută cândva ca un Luchian
autentic.
“Cunosc un domn care a cumpărat un Grigorescu cu 2.500 de euro,
povestea Tudor Octavian. Când i-am spus că e fals, el mi-a răspuns:
«Pentru cât am dat pe el, e suficient de Grigorescu». La o
săptămână, m-am întâlnit din nou cu acest domn, care mi-a spus:
«L-am vândut cu 10.000 de euro». Cui?, l-am întrebat. «Unui alt
fraier. Ți-am spus că e suficient de Grigorescu»”.
Pe piața liberă se tranzacționează orice, iar contestațiile sunt
aproape imposibil de rezolvat: “Nimic, dar nimic, domnule, din tot
ce am cumpărat nu e autentic. Țeapă! Numai făcături. Am chemat un
expert să-mi vadă începutul de colecție. A zis că toate-s falsuri.
Dar sunt bune și astea. Arată așa de bine pe pereți…”, este
povestea unui om de afaceri care a investit vreo 60.000 de euro în
artă la indicațiile unor personaje oarecare… Singura consolare a
fost să își povestească drama jurnaliștilor. Dar mulți cumpărători
nu reclamă falsurile, nu le popularizează, pentru a nu se face de
râs. În plus, poate că își mai recuperează din pierderi dacă le
revând altor ageamii. Printre colecționarii informați circulă cifre
uluitoare:
Luchian, se știe, și-a semnat numai 38 la sută dintre lucrări, pe
celelalte le-au semnat urmașii cu numele lui. Grigorescu a pictat
4.600 de taboluri, dar în România sunt înregistrate peste 12.000. E
ușor să iei un tablou anonim din epoca lui Grigorescu, să-l
răzuiești și să pictezi deasupra altceva: necunoscătorii nu își vor
da seama, iar testele cu ultraviolete nu ar scoate la iveală
șarlatania. Sau poți să iei tabloul acela al lui Nutzi Acontz.
Seamănă cu Cézanne, nu? Scrii pe el Cézanne și gata. Se găsesc
destui care să-l cumpere”, explică, cinic, un colecționar de
forță.
În fața atâtor povești, doar cercetătorii aduc certitudini până la
urmă. În 1960, la 50 de ani de la moartea lui Luchian, Muzeul
Național a organizat o expoziție cu lucrări mai puțin circulate,
toate având ca subiect florile. S-au văzut sute de tablouri, iar
verdictul cercetătorilor a fost clar: trei sferturi erau falsuri!
Istoricul Petre Oprea povestește momentul în memoriile sale.
Printre piesele respinse a fost și o lucrare celebră, o pictură de
mici dimensiuni care a fost de multe ori reprodusă și elogiată de
criticii de artă. De această dată, când s-a făcut o cercetare
serioasă – “îndelungi și minuțioase cercetări, folosindu-se până la
saturație investigațiile tehnice, radiografii și analize ale
pigmenților de culoare” – a “florilor” lui Luchian, uleiuri și
pasteluri, experții au constatat, fără scandal, falsul. Spre
deosebire de altele, acest fals nu mai există: la cutremurul din
’77 a dsipărut printre ruine.
Cea mai sigură terapie antifals este cumpărarea de lucrări de la
artiștii în viață, ei pot da și certificate de autenticitate. Toate
casele de licitații au acum în ofertă și artiști contemporani, de
toate vârstele și din toate curentele. Vasile Grigore, Ștefan
Pelmuș, Ștefan Câlția s-au adjudecat recent la Alis, Mircea Roman,
Madi Dinu, Vasile Grigore s-au cumpărat la Goldart, Petre Velicu,
Sorin Adam, Tara, Adrian Preda și mulți artiști tineri vând
constant la Artmark.
În imagini: 1. “Pădure”, ulei semnat Mutzner – un fals care s-a vândut la o licitație de artă și a fost recunoscut apoi de casa de licitații; 2. “Garoafe”, cel mai scump tablou al lui Luchian vândut în România; 3. Camil Ressu – “Nud culcat”, ultimul mare scandal de “fals” de pe piața de artă. A fost o acuzație neîntemeiată…; 4. Despre un record Pallady nu s-a mai vorbit din martie 2007, când s-a vândut “Nud cu eșarfă galbenă”, ulei pe carton, datat [1941]; 5 . Ștefan Câlția (n.1942) – “Personaje fantastice”, litografie, ex.19/36, datat martie (19)81. Preț de vânzare: 1.200 lei