Andrei Cionca este, la numai 35 de ani, fondatorul Casei de Insolvență Transilvania. El este unul dintre cei 100 de tineri manageri pe care BUSINESS Magazin îi oferă României în ediția a șaptea a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

A absolvit facultatea de drept Babeș Bolyai din Cluj Napoca în 2000. Imediat după absolvire a părăsit orașul studiilor și s-a angajat ca jurist debutant într-o societate de insolvență din regiune, după cum afirma Cionca într-un interviu pentru revista Business Magazin. În scurt timp a devenit acționar. În 2001 s-a întors la Cluj-Napoca pentru a înființa o filială a societății. În 2006, Cionca împreună cu alți doi asociați a fondat Casa de Insolvență Transilvania. “Ne propuesesem atunci ca obiectiv să fim lider pe piața de insolvență din Transilvania (CITR). La numai șase luni de la înfințare, CITR câștiga cel mai mare proiect de lichidare din România, Tractorul Brașov”, afirma Cionca. Acesta a fost momentul în care CITR a devenit dintr-o afacere locală una cu potențial de dezvoltare națională. Citiți mai mult despre Andrei Cionca, fondatorul Casei de Insolvență Transilvania, pe www.businessmagazin.ro

Subiecte #Andrei Cionca