George Papandreou, 59 de ani, s-a născut în SUA și face parte dintr-o familie cu o tradiție lungă pe scena politică a Greciei, tatăl și bunicul său fiind premieri cu faimă în perioada postbelică, scrie The Wall Street Journal. Papandreou a mai încercat în trecut să iasă din convenționalismul politicianului clasic prin inițiative surpriză sau interacționând direct cu electoratul.

“Face parte din moștenirea familiei Papandreou, este ceva ce a învățat de la tatăl și bunicul său, și anume elementul surpriză”, este de părere Stan Draenos, un istoric și biograf al lui Andreas Papandreou, tatăl premierului. George Papandreou, un liberal de stânga influențat de contracultura americană din anii studenției la Amherst College, speră de mult timp să aducă mai multă transparență culturii politice elene, foarte opacă.

În 2007, când se afla încă în opoziție, a reușit să rămână la conducerea Partidului Socialist organizând alegeri primare după modelul american, ocolind tradiționalele înțelegeri din spatele ușilor închise. În luna iunie, în timpul protestelor ample împotriva măsurilor de austeritate, el l-a sunat în mod neașteptat pe liderul conservator al opoziției Antonis Samaras și i-a propus un guvern bipartizan.

Cei doi nu s-au înțeles însă, iar mișcarea a produs tensiuni politice care au adus guvernul în pragul colapsului. Săptămână aceasta, la fel ca în iunie, Papandreou a lansat ideea referendumului fără ca măcar să se sfătuiască cu cabinetul său.

Firea sa impredictibilă a cauzat iarăși consternare în Grecia. Miercuri, cotidianul Eleftherotypia a avut pe prima pagină o poză a lui Papandreou deasupra căreia stătea scris “Lordul Haosului”.

Apropiații săi spun că îl chinuie ideea că este figura pe care grecii o urăsc cel mai mult atunci când protestează și agonizează din cauza tăierilor de pensii și salarii din sectorul public pe care trebuie să le facă pentru a-i mulțumi pe creditorii țării.