Dimitris Sophocleous, omul care a preluat fotoliul de director general al companiei românești afundată în datorii de aproape 750 de milioane de lei, la sfârșitul lui 2011, CFR SA, este un manager elen cu experiență în mari companii private românești.
Grecul l-a înlocuit la conducerea CFR pe Cristian Ghibu. Dimitris Sophocleous a ocupat în ultimul an funcția de președinte al consiliului de administrație al dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Constractor, unde l-a înlocuit pe fondatorul companiei, Dan Ioan Popp.
Sophocleous a venit în România prin intermediul grupului grec OTE, el fiind numit în anul 2001 director financiar al Cosmorom, la care OTE era unul dintre principalii acționari.
Între 2008 și 2010 Sophocleous a condus operațiunile financiare ale A&D Pharma Holdings, cel mai mare grup farmaceutic de pe plan local, iar anterior a ocupat timp de trei ani funcția de director financiar al grupului Romtelecom, unul dintre cei mai mari operatori de telefonie de pe piața românească.
Din anul 2010 grecul are propria afacere de consultanță financiară. În ultima perioadă Dimitris Sophocleous s-a concentrat asupra companiilor cu probleme financiare, precum dezvoltatorul Impact, cum este și cazul companiei CFR SA, a cărei conducere a preluat-o.