În vârstă de 47 de ani, Rubin are o reputație de “tocilar”, care are la intrarea în propria casă cititor de retină și roboți în miniatură care zboară prin curte, relatează Bloomberg Businessweek. Absolvent al Facultății de Știința Calculatoarelor din New York, Rubin a lucrat în perioada 1989-1992 la Apple, dezvoltatorul iPhone, rivalul Android. A cofondat mai târziu Danger, o companie care a dezvoltat unul dintre primele smartphone-uri de pe piață, Sidekick. Rubin și-a dat demisia de la conducerea companiei în 2004, după ce alături de colegii săi a ajuns la concluzia că Danger are nevoie de un nou șef. În această perioadă de pauză i-a venit ideea creării unei platforme open-source pentru telefoane mobile. Astfel, a mers în Silicon Valley pentru a-și promova ideea și pentru a strânge fonduri până când Larry Page, unul dintre cofondatorii Google, l-a recrutat în cadrul companiei. În prezent Rubin este vicepreședinte al diviziei de inginerie a Google, care deține și cel mai popular motor de căutare din lume.
În prezent, Android reprezintă, pe lângă motorul de căutare, o sursă importantă de venit pentru Google. Platforma pentru telefoane mobile se află pe primul loc în topul utilizatorilor noi de smartphone-uri din Statele Unite. De asemenea, potrivit companiei de cercetare Gartner, Android va atinge o cotă de piață de 17,7% la nivel mondial până la sfârșitul anului, față de 3,9% de anul trecut, se arată într-un raport al companiei de cercetare și consultanță Gartner. Astfel, Android va ajunge pe locul doi în topul mondial, în locul BlackBerry, și va fi principalul competitor al Symbian, platforma telefoanelor produse de Nokia.
Ascensiunea platformei produse de Google se datorează în principal faptului că este un produs open-source, adică poate fi utilizat de un număr ridicat de producători de telefoane mobile, spre deosebire de sistemul pentru iPhone al Apple sau cel pentru BlackBerry, susțin reprezentanții Gartner. De aceea, Rubin spune că a creat o “formă de evoluție, în care speciile se diversifică cu o viteză foarte mare”. El refuză să spună câți ingineri lucrează la dezvoltarea platformei, precizând numai că sunt “mai puțini decât își poate imagina cineva”. O parte din muncă este făcută de inginerii de la HTC, Samsung sau Motorola – companiile care produc telefoane ce funcționează pe Android – care lucrează alături de cei de la Google.
Una dintre prioritățile Google și implicit ale lui Rubin este de a îmbunătăți interfața Android, astfel încât să semene cu cea a iPhone, telefonul lansat în 2007 de Apple. O adevărată provocare este aceea de a păstra modelul de open-source, care stă la baza succesului Android. Dacă producătorii de telefoane mobile fac prea multe schimbări la sistemul de operare, ar putea să fie “împărțit” în mai multe versiuni, niciuna compatibilă cu cealaltă.
Softul a fost proiectat de Rubin și de o echipă mică de ingineri. Programul ocupă un spațiu de numai 200 MB, cât aproape 40 de melodii în format mp3. În ciuda micii dimensiuni, Android reprezintă un adevărat fenomen în industria telefoniei mobile, mutând balanța de putere dintre Europa și Asia către Silicon Valley, comentează presa internațională.
Android a transformat Google și Apple – companii aliate de ani de zile – în rivali de temut. De la lansarea iPhone din 2007, Apple a dominat piața de internet mobil și a început foarte repede să câștige cotă de piață. Dar Android le-a permis producătorilor de telefoane mobile precum Motorola sau Samsung să dezvolte dispozitive care să rivalizeze cu iPhone. În contextul acestei bătălii, CEO-ul Apple Steve Jobs în luna septembrie a pus la îndoială rezultatele financiare ale Google. El a declarat că dacă sunt puse laolaltă vânzările iPhone, tabletei PC iPad și al playerelor portabile iPod, Apple este “înaintea tuturor”. Până în 2014, Android va avea o cotă de piață de 25%, față de 11% ale iPhone, potrivit companiei de cercetare IDC.