Dacă îl privești prin prisma studiilor pe care le are, Li Keqiang (57 de ani), vicepremierul Chinei și, probabil, viitorul premier poți spune că el reprezintă persoana care va aduce un suflu nou vieții politice naționale. Dacă în privești prin prisma deciziilor care l-au făcut remarcat până acum, el riscă să dezamăgească.
Astăzi se deschide la Beijing cel de-al 18-lea congres al Partidului Comunist Chineze (PCC) în cursul căruia trebuie să fie numiți noul președinte al Republicii Populare și primul său ministru.
Xi Jinping (60 de ani) va fi viitorul șef al comuniștilor chinezi și al Chinei. Li Keqiang va fi, probabil, viitorul prim-ministru.
După studiile sale, poți bănui că va fi un reformist liberal. La 57 de ani ai săi, Li Keqiang este cel mai titrat dintre toți cei care au condus China de la Mao încoace. Jurist și economist, a studiat la Universitatea din Beijing, având profesori recunoscuți pentru deschiderea lor față gândirea occidentală.
Primul avocat care atinge o astfel de poziție în ierarhia comunisă chineză, Li Keqiang a fost de tânăr sensibil la concepte precum statul de drept. L-a avut drept conducător de teză, în economie, pe unul dintre principalii susținători ai deschiderii pieței Chinei, în anii 1980, Li Yining. Foștii săi colegi de facultate, unii dintre ei în exil după ce au participat la mișcarea populară împotriva regimului din 1989, evocă rolul activ pe care Li Keqiang il avea în campusul universității, în discuțiile pasionante despre deschiderea politică.
Li este, de asemenea, unul dintre rarii anglofoni veritabili din lumea politică chineză, de la nivelul la care el evoluează.
Cu toate acestea, Li Keqiang nu are în activitatea sa momente de strălucire. Nu până în prezent. Persoană extrem de prudentă și cunoscută în cercurile partidului pentru faptul că rareori deschide gura primul, nu a reușit să-și pună amprenta pe două dintre problemele importante pe care le-a gestionat în calitate de viceprim-ministru: prețul imobiliarelor și securitatea alimentară.
În ciuda originii sale sociale modeste pe care o revendică, prețul imobilelor a atins în China, în mandatul său, niveluri îngrijorătoare, iar securitatea alimentară rămâne catastrofală.
Viitorii conducători ai Chinei trebuie să răspundă unei formidabile sfidări: cum să susții ritmul de creștere economică din ultimii 10 ani, iar, în lipsa acestuia, cum să faci acceptabilă pe plan social stagnarea controlată a economiei?