Mircea Diaconu s-a născut la 24 decembrie 1949, în Vlădești, județul Argeș. Este un binecunoscut actor de film și teatru, a fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), între 1998 și 2004, și directorul Teatrului Nottara din Capitală, din 2004 până anul trecut.
Este căsătorit cu Maria Diana Diaconu, cunoscută ca actriță sub numele de Diana Lupescu, și are doi copii.
A intrat în politică în 2008, când și-a anunțat candidatura pentru un loc în Senat din partea PNL. Într-o conferință de presă care a avut loc la Pitești, Diaconu și-a candidatura pentru un post de senator în colegiul Curtea de Argeș – Câmpulung Muscel, motivând alegerea acestui colegiu prin faptul că este născut în comuna Vlădești.
Diaconu a spus atunci că, de “spaimă și de griji”, nu a dormit câteva nopți după ce a primit această propunere. “Am fost membru PCR, am fost unul dintre cei mai tineri membri PCR, am fost făcut cu sila în anul II de facultate, după note, iar în 1989 eram un foarte bătrân membru de partid. De atunci, PNL este primul partid în care mă înscriu. Cel mai important pentru un actor este efortul pe care-l face de a se muta dintr-o cutie într-alta, este vorba de percepția publică a oamenilor, alegătorii știu că actorii sunt într-o parte, politicienii într-o parte, fotbaliștii în altă parte, e foarte greu să te muți dintr-o cutie în alta. M-am tot întrebat ce e cu politica. De câteva nopți nu dorm, iar de când am primit invitația să particip la alegeri, (…) nu am dormit deloc de spaimă, de griji”, a declarat atunci Diaconu.
El a mai spus că politica trebuie luată în serios, iar el asta va face, apreciind totuși că politica a ajuns “o zonă compromisă, suficient de compromisă și pentru că, de-a lungul anilor, au intrat în politică oameni care nu aveau nicio pregătire specifică și s-au comportat ca atare”.
Astfel, din 2008, Mircea Diaconu este membru în Comisia de cultură, arte și mijloace de informare în masă a Senatului, iar de la începutul anului 2009, și în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO.
Potrivit site-ului Senatului, Diaconu a participat, în timpul mandatului său, la 25 de inițiative legislative, în domenii ca patrimoniul cultural, cinematografia, libertatea religioasă, educația, sănătatea, și la 16 moțiuni, a luat de 80 de ori cuvântul în plen și a făcut 12 declarații politice.
În 2011, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat, printr-o decizie din 27 ianuarie, că Mircea Diaconu este în incompatibilitate, din decembrie 2008, în condițiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa și funcția de director-manager al Teatrului “C.I. Nottara” din Capitală. Totuși, la începutul mandatului, Comisia juridică a Senatului constatase că nu există incompatibilitate între calitatea de senator a lui Mircea Diaconu și funcția de director al Teatrului Nottara. Diaconu a spus atunci că așa cum s-a supus deciziei Senatului, va respecta decizia instanței, astfel că și-a dat demisia din funcția de director al Teatrului Nottara, în decembrie 2011.
Totodată, în octombrie 2011, ANI a sesizat Parchetul instanței supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu și conflict de interese pe Mircea Diaconu, pentru că ar fi favorizat numirea soției sale, actrița Diana Lupescu, în funcția de regizor la Teatrul Nottara. Potrivit ANI, Diaconu i-a aprobat acesteia participarea la concursul pentru ocuparea postului de regizor artistic, deși ea nu îndeplinea condițiile înscrise în fișa postului, neavând minimum un an de experiență în domeniul regiei. La concursul organizat pe 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost președinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soției sale calificativul maxim, mai arăta ANI.
“Trăim în România. N-am ce să comentez. E vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii”, a declarat atunci Mircea Diaconu, contactat de MEDIAFAX în legătură cu decizia ANI. “Lista incompatibilităților mele abia se deschide. Acum, spre exemplu, sunt și director de teatru și conduc și mașina teatrului în turneu. Le mai dau eu ANI-lor și alte motive de subminare a economiei naționale și, probabil, dacă mă concentrez bine, și de genocid”, a spus râzând Mircea Diaconu.
Anul acesta, în 12 aprilie, Mircea Diaconu a declarat pentru MEDIAFAX că va candida pentru un nou mandat de parlamentar în colegiul său din Argeș: “Sunt nevoit să o fac. Pentru că primul mandat a fost în opoziție și, oricât entuziasm am avut și am, am înțeles că am stat pe o linie moartă”.
Potrivit declarației sale de avere din 2 iunie 2011, Mircea Diaconu deține câte o jumătate din trei terenuri intravilane (la Săftica – 2.000 de metri pătrați, cumpărat în 2000, Vlădești – 1.000 de metri pătrați, moștenit în 1991, și terenul de 130 de metri pătrați, cumpărat în 1978, odată cu casa din București). Pe lângă această locuință din Capitală, de 150 de metri pătrați, din care deține de asemenea jumătate, actorul posedă jumătate dintr-o casă la Săftica, de 208 metri pătrați, cumpărată în anul 2000, și o casă de vacanță la Vlădești, de 80 de metri pătrați, moștenită în 1992. Diaconu deține trei autoturisme, cumpărate – un Citroen (anul de fabricație 1971), un Smart (2001) și un ARO 10 (1996).
În declarația sa de avere nu figurează conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, carduri de credite, aferente anului fiscal anterior depunerii documentului, a căror valoare însumată să depășească 5.000 de euro, și nici plasamente, investiții directe sau împrumuturi acordate, a căror valoare însumată să depășească 5.000 de euro. În schimb, Diaconu a consemnat un credit de 2.500 de euro, la Firenze Bank, contractat în 2007 și scadent în 2012.
Mircea Diaconu a avut, în anul fiscal încheiat înainte de iunie 2011, venituri salariale – din activitatea de senator (51.622 de lei) și din cea de manager al Teatrului Nottara (38.197 de lei) – precum și venituri din activități culturale – 11.293 de lei – și drepturi de autor (de la CREDIDAM) – 8.809 lei.
Soția sa, Diana Diaconu, a avut, în aceeași perioadă, venituri salariale de 21.631 de lei, ca regizor artistic la Teatrul Nottara, și venituri din drepturi de autor de 9.355 de lei.
În declarația de interese datată tot 2 iunie 2011, Mircea Diaconu precizează că este asociat la o întreprindere familială, cu soția sa, în proporție de 50%, și că este membru al Uniuniii Teatrale (UNITER), Uniunii Cineaștilor (UCIN) și Uniunii Scriitorilor din România (USR), având și calitatea de vicepreședinte PNL.
Mircea Diaconu a absolvit liceul la Câmpulung Muscel, în 1967, și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” din București, în 1971. Cu un an înainte de terminarea studiilor, el a debutat pe scenă, la Teatrul Bulandra din București, cu “Harfa de iarbă” de Truman Capote.
În cinema, a avut până în prezent peste 60 de roluri, multe în pelicule celebre, iubite de public și devenite de referință. Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul “Nunta de piatră” după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. Cu acest regizor, Diaconu s-a mai întâlnit de-a lungul carierei, jucînd în “Filip cel bun” (1975). De altfel, mulți dintre regizorii de film care l-au solicitat o dată pentru vreun rol au făcut-o din nou, ulterior. Alexandru Tatos l-a distribuit, de pildă, în “Mere roșii” (1975), “Secvențe” (1985) și “Secretul armei… secrete” (1987), iar cu Virgil Calotescu a colaborat la îndrăgitele “Buletin de București” (1982) și “Căsătorie cu repetiție” (1985).
Colaborarea cu Nae Caranfil i-a adus două roluri memorabile, în “Asfalt Tango” (1995) și “Filantropica” (2002). Nu l-au ocolit nici regizorii din tânăra generație, Cătălin Mitulescu distribuindu-l în “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006), iar Igor Cobileanski dându-i rolul titular în “Tache” (2007). Cel mai recent, a jucat în “Caravana cinematografică” (2009), de Titus Muntean, “Poker” (2010) și “Ultimul corupt din România” (2012), de Sergiu Nicolaescu.
Cu Lucian Pintilie a lucrat atât în film, cât și în teatru. A jucat astfel în pelicula “De ce trag clopotele, Mitică” și în spectacolele “Revizorul”, de Gogol, la Teatrul Bulandra, și “Cum vă place”, de Shakespeare, la Teatrul Nottara.
S-a angajat la Bulandra, în 1972, la dorința lui Liviu Ciulei. A rămas în acest teatru un deceniu, după care a devenit actorul Teatrului Nottara. Spectacolele antologice ale Teatrului Bulandra în care a jucat sunt “A 12-a noapte” și “Furtuna” de Shakespeare, ambele în regia lui Liviu Ciulei, și “Răceala” de Marin Sorescu, în regia lui Dan Micu. La Nottara, a apărut, de asemenea, în puneri în scenă de referință, precum “Pădurea” de Ostrovski, în regia lui Constantin Marinescu, “Ultimul bal” după Liviu Rebreanu și “Într-o dimineață” de Mihai Ispirescu, în regia lui Dan Micu.
A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990). A mai avut colaborări la Theatrum Mundi (“Teatrul descompus” de Matei Vișniec, regia Cătălina Buzoianu) și Teatrul Național “I.L.Caragiale” (“Ghetou” de Joshua Sobol, regia Victor Ioan Frunză).
În 1977 – 1978, a fost asistent la Actorie, la clasa Olgăi Tudorache, la IATC, instituție în care a predat apoi cursuri de actorie, din 1991 până în 1998.
A scris volumele “Șugubina” (debut premiat de Uniunea Scriitorilor), “La noi cînd vine iarna” și “Scaunul de pînză al actorului” (eseuri), toate apărute înainte de Revoluție.