Nicolas Sarkozy, 52 de ani, este de mai multi ani o personalitate proeminenta in tabara dreptei guvernamentale, o persoana creativa, care vrea o “detasare pasnica” de politica actuala a Frantei, pentru “schimbarea profunda” a tarii.
Sarkozy este fiul unui nobil ungur, Pal Sarkozy de Nagy Bocsa, refugiat in 1944 din cauza Armatei Rosii care a intrat in Ungaria. De formatie jurist, el reprezinta o exceptie in clasa politica franceza, deoarece nu a absolvit celebra Scoala Nationala de Administratie (ENA). S-a lansat in politica la Neuilly-sur-Seine, suburbie luxoasa din vestul Parisului, unde a fost ales consilier municipal incepand cu 1978, si a ocupat functia de primar intre 1983 si 2002.Detine din 2002 functia de presedinte al Consiliului general din Hauts de Seine, la vest de Paris, cel mai prosper departament al Frantei. A fost ministru al bugetului in guvernul Balladur, intre 1993 si 1995, dar sprijinul pentru acesta impotriva lui Jacques Chirac la prezidentialele din 1995 a declansat ruptura dintre el si fostul sau mentor in politica.
Jacques Chirac l-a rechemat in guvern dupa realegerea sa in 2002, cand Nicolas Sarlozy devine ministru de interne in guvernul Raffarin, dupa care in 2004 este numit ministru al economiei si finantelor. In 2004 devine presedinte al Uniunii pentru o Miscare Populara (UMP), ceea ce starneste iritarea lui Jacques Chirac, care il pune sa aleaga intre aceasta functie si cea de ministru, iar Nicolas Sarkozy paraseste executivul. Doar pentru cateva luni, pentru ca dupa respingerea Constitutiei europene in referendumul din 30 mai 2005 este rechemat, reluandu-si functia de ministru de interne, de data aceasta in guvernul condus de Domnique de Villepin.
Odata cu preluarea functiei de ministru de Interne, Sarkozy si-a consolidat imaginea de “principal jandarm al Frantei”, luptand pentru securitate si impotriva imigratiei clandestine. Criticii sai i-au reprosat ca flirteaza pe aceste subiecte cu extrema dreapta, acuzatii relansate de promisiunea sa de a crea un “Minister al Imigratiei si Identitatii nationale”. O fraza privind intentia sa de a “curata” suburbiile problematice, pentru a combate delincventa, si folosirea termenului “pleava societatii”, au devenit celebre, dar i-au afectat popularitatea in randul tinerilor, dupa cum demonstreaza si votul din 6 mai.
Prima doamna a Frantei
O singura data Nicolas Sarkozy a lasat sa transpara fragilitatea: cand a fost invitat la televiziune sa vorbeasca despre problemele conjugale cu sotia sa Cecilia (foto). Amandoi sunt la a doua casatorie, cei doi casatorindu-se in 1996 dupa ce Cecilia a divortat de un prezentator de televiziune, iar Nicolas de prima sa sotie, fiica unui farmacist, cu care are 2 fii. Cuplul s-a separat in 2005, povestea lor tinand prima pagina a ziarelor timp de mai multe luni, pana cand Cecilia si Nicolas s-au impacat, nu se stie insa pentru cat timp. Numele complet al actualei prime doamne a Frantei este Cecilia Maria Sara Isabel Ciganer Albeniz, ea avand origini romano-iberice, cu un bunic roman din Basarabia si o mama din Spania. Un alt fost candidat la presedintia Frantei, liderul Frontului National, partid considerat xenofob si antisemit, Jean Marie Le Pen, a incercat, fara succes insa, sa atace originile “straine” atat ale lui Sarkozy, cat si ale sotiei sale. Atacurile au devenit si mai dure mai ales dupa declaratia Ceciliei precum ca ar fi foarte mandra ca “nu are pic de sange francez”. Cecilia Sarkozy, fost manechin, in varsta de 49 de ani, a devenit de ieri “prima doamna” a Frantei, fara sa-si fi dorit acest lucru si in conditiile in care cuplul format cu Nicolas Sarkozy a nascut multe intrebari. Chiar ieri o parte din mass-media de stanga au speculat activ faptul ca Cecilia nu l-a insotit pe Nicolas la circumscriptia din Neuilly-sur-Seine, locul unde a votat actualul presedinte. Mai mult, Cecilia Sarkozy a declarat de mai multe ori ca “nu se incadreaza in rolul de prima doamna”, idee care i se pare, spune ea, cu adevarat deprimanta. Cu toate acestea, Cecilia a fost intotdeauna foarte implicata in cariera lui Nicolas Sarkozy, o parte din expertii americani ai campaniei electorale din Franta comparand-o adeseori cu Hillary Clinton, fosta prima doamna a SUA. De-a lungul anilor, ea a fost “eminenta cenusie”, dar si consilier de imagine al sotului ei, care se pare ca ii datoreaza Ceciliei temperarea tonului pe care il utiliza acum doi ani cand vorbea de “pleava” din suburbii. Cu toate acestea, ea a putut fi vazuta pe prima pagina a ziarelor cand sotul sau, aflat in functia de ministru de Interne, a decis sa-si expuna familia presei, dupa modelul familiei Kennedy. Aceasta mediatizare s-a intors impotriva lui Sarkozy, cand presa a dezvaluit ca sotia acestuia a plecat in 2005 in SUA cu un specialist in publicitate, iar separarea cuplului a fost relatata pe larg de reviste. Se pare insa ca motivul real a fost relatia pe care Nicolas a avut-o cu Anne Fulda, o jurnalista de la Le Figaro. Sarkozy a recunoscut ulterior ca intampina dificultati in casnicie si a promis ca nu ii va mai expune familia in fata presei. Cei doi s-au apropiat din nou in primavara anului trecut, dar Cecilia a ramas in culise si nu a asistat la marile mitinguri ale sotului, discretie care a alimentat noi speculatii privind relatia dintre cei doi si rolul jucat de ea. Sarkozy a precizat ca abia dupa alegeri va spune care este rolul pe care il rezerva actualei sotiei sale sotii cu care are un fiu.