OmniTRAX este una dintre cele mai mari firme din America de Nord  furnizoare de servicii de management pentru industria feroviară, care administrează 16 linii ferate regionale ce deservesc zece state din SUA și trei provincii canadiene. din Canada și SUA, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Mai mult, compania administrează portul din Churchill, de pe coasta de Vest a Golfului Hudson.

OmniTRAX a fost fondată în 1986 de către trei investitori, care au luat în administrare mai multe linii de cale ferată și au dezvoltat afacerea inclusiv pe alte segmente de piață, precum real-estate și transport. CEO-ul companiei este Bras Skinner, care a deținut poziții de conducere la Schneider National, Fritz Companies și alte firme mari din America. El este absolvent al Portland State University, cu specializare în științe politice și administrare urbană.

Compania face parte din grupul Broe, cu activități în real estate, transport și energie.