Pierre Moscovici, 54 de ani, ministrul Economiei și Finanțelor din Franța este pe jumătate român.

Tatăl său, Serge Moscovici, profesor de psihologie socială, s-a născut la Brăila într-o familie de evrei în 1925 și a fost membru în ilegalitate al Partidului Comunist Român. El a plecat din România în Franța în 1948.

Pierre Moscovici cunoaște foarte bine România, fiind chiar raportor al Parlamentului European pentru aderarea României la Uniunea Europeană înainte de 2007. El chiar a declarat la un moment dat în Parlamentul european că se simte “pe jumătate român”.

► Cel mai important oficial francez cu origini române scade prețul combustibilului din Franța printr-o metodă inedită

“Raportorul din Parlamentul European Pierre Moscovici a subliniat necesitatea ca guvernul român să fie mai performant în satisfacerea cerințelor integrării”, scria analistul Silviu Brucan pe 5 decembrie 2005 într-o opinie în Ziarul Financiar.

Pierre Moscovici a studiat la ENA – Ecole Nationale D’Administration, școala de elită a administrației franceze, unde i-a fost profesor chiar Dominique Strauss-Kahn. Din 1997 până în 2002 a fost Ministru pentru Afaceri Europene în guvernul Lionel Jospin. În 2004 a fost ales vicepreședinte al Parlamentului European.

El este citat acum de presa franceză ca un posibil premier al noului guvern socialist, alături de un alt nume puternic al stângii franceze, Martine Aubry. Pierre Moscovici a fost chiar enumerat anterior printre posibilii candidați ai stângii la Președinția Franței.

Duminică seară, toate rezultate parțiale indicau victoria lui Francois Hollande cu 52% în fața lui Nicholas Sarkozy.

Geoană și Moscovici în 2001

Petre Roman, ministrul de externe al României în 2000 și Pierre Moscovici

În vizită în România în 2005