Victor Adam, președintele și directorul general al TransGas Development Systems, o companie activă în sistemul energetic, s-ar afla în spatele lui Dan Diaconescu, proaspătul proprietar al combinatului chimic Oltchim, potrivit postului de televiziune România TV. Potrivit site-ului TransGas Development Systems misiunea companiei este aceea de a transforma rezervele semnificative de cărbune ale SUA în benzină.

Același site arată că Victor Adam(foto jos) este absolvent al Universității Cornell, cu o diplomă în inginerie. Potrivit profilului său de pe Linkendin, Victor Adam a lucrat timp de un an în Arabia Saudită în funcția de inginer de foraj pentru compania Aramco. Apoi a lucrat timp de un an și șase luni într-o mină de aur și uraniu din Africa de Sud. A revenit apoi în Statele Unite unde a pus pe picioare compania Gas Alternative Systems, prin intermediul căreia a dezvoltat o serie întreagă de proiecte energetice în New York și California. Din 2005 a preluat conducerea TransGas Development Systems, o afiliată a Gas Alternative Systems.

Dincolo de activitatea din cadrul TransGas Development Systems, Victor Adam deține mai mulți cai de curse. Totodată, Victor Adam în timpul liber practică judo și ridică greutăți.

Apariția unui personaj necunoscut în spatele lui Dan Diaconescu amintește de procesul de privatizare eșuat de la Cupru Min. În acel caz, s-a vehiculat că în spatele Roman Copper Corp din Canada s-ar afla omul de afaceri Stephen Roman, un apropiat a lui Frank Timiș. Ulterior aceste informații au fost infirmate de reprezentanții Roman Copper Corp, dar întregul proces de privatizare al Cupru Min a eșuat și odată cu el a picat și guvernul Ungureanu.

(Foto: Victor Adam)