Cine misca piata? (II)

Inainte de a diseca masinariile care misca piata, pentru a le analiza cu de-amanuntul, se cuvine sa lamurim ce este piata. Dar e nevoie de o astfel de definire? Oare o butada binecunoscuta – “Filosofia este ceea ce toata lumea stie ca este” – nu cumva e mai potrivita in cazul pietei ? Caci, parafrazand-o, am putea spune pe drept cuvant: piata este ceea ce toata lumea stie ca este.
Numai ca “toata lumea” stie doar partial ce este piata. Chiar si “DEX”-ul, vestitul dictionar al limbii romane girat de Academie, surprinde doar doua sensuri restranse ale notiunii de piata. Primul: loc special amenajat unde se face comert cu marfuri, mai ales cu produse agroalimentare. Al doilea: loc intins si deschis dintr-o localitate, unde se intalnesc si se intretaie mai multe strazi, adesea amenajat cu spatii verzi, statui etc. Cu alte cuvinte, locul de unde ne facem cumparaturile zilnice (primul sens) si loc pentru “Pupat Piata Independentei” (al doilea sens). Si mai departe?
Daca bunaoara doi astronauti, intr-o naveta in zbor printre stele, se inteleg ca unul sa vanda o casa si celalalt s-o cumpere, mai mult, bat palma cu privire la pret si la alte conditii legate de transferul proprietatii, nu inseamna ca piata nu mai e doar un tarc (“loc special amenajat”) ci un spatiu deschis, ce se poate intinde pana in cer? Bineinteles ca asta inseamna. De altfel, in vremea lui Ceausescu, prin anii ’80, au fost introduse mercurialele (preturi maximale, stabilite de autoritatile statului); taranii care le incalcau erau taxati <speculanti> si arestati. Consecinta? Locurile <special amenajate> pentru vanzari si cumparari de produse agroalimentare s-au golit in buna parte. Dar comertul cu astfel de bunuri a continuat. Fie taranii au inceput sa vina in blocuri si sa sune la usile oamenilor, dezvoltandu-se astfel <piata la domiciliu>, fie orasenii se deplasau in satele apropiate <sa-si faca piata>. Si iata cum realitatea a infirmat dictionarul. Si infirma dictionarul, pentru ca notiunea de piata e mult mai cuprinzatoare.
Dupa decembrie ’89, cele dintai s-au inviorat pietele agroalimentare. Ele au confirmat ca, intr-adevar, piata este un fenomen natural, care infloreste acolo unde nu e ingradita cu restrictii absurde. Ea functioneaza cu atat mai bine atunci cand e reglementata de legi intelepte.
Notiunea de piata este infinita, cuprinzand tot ce inseamna tranzactii de bunuri si de servicii, plus raporturile  care intervin in cazul tranzactiilor: comerciale, juridice, morale. Asadar, notiunea de piata porneste de la reglementari specifice: legi privind actele de comert, proprietatea, preturile, circulatia banilor, concurenta, mediul economic. Si porneste de la nevoia de institutii specifice: banci, burse de marfuri, burse de valori, fonduri de investitii, societati de asigurari, retele de  magazine. Pe aceasta baza, abia, se pot naste raporturi optime intre cerere si oferta.
A avea insa economie de piata functionala (statut la care aspiram; pentru ca America, deocamdata, ne-a luat doar povara din spate, razuindu-ne eticheta de <non economie de piata>) inseamna mult mai mult. Inseamna sa avem legi, institutii, raporturi de piata care sa functioneze ca un ceasornic. Si, mai cu seama, sa functioneze pe principiile pietei libere.
Fara indoiala ca o piata functionala este dependenta de consumatori. De puterea lor de cumparare. Dar, totodata, este dependenta de producatorii de marfuri. De oamenii de afaceri.
Noua, romanilor, nu ne vine tocmai usor sa ni-l imaginam pe omul de afaceri in postura de muncitor. De producator de valori adaugate. Ne este mai degraba la indemana, din obisnuinta, sa-l consideram un speculant, un hot si sa-l facem raspunzator de tot ce ni se intampla rau. Fara sa vedem ca, de fapt, acest creator de valori adaugate este obligat sa le imparta cu mii sau cu zeci de mii de alti oameni. Cine-l obliga? Legatura lui cu profitul. Pe care ori il realizeaza si exista, ori nu-l realizeaza si dispare… ca om de afaceri.
Dependent de profit, pe care insa nu-l poate infaptui singur, omul de afaceri multiplica locuri de munca si salarii. Multiplica oferta de marfuri si de servicii dand sens pietei. Si multiplica banii. In ochii nostri, insa, din cauza reflexelor vechi sau noi, staruie o alta imagine. Vedem, obsedant, doar averile adunate peste noapte, receptiile, limuzinele, telefoanele celulare, banii cheltuiti in localuri de lux. Plus coruptia.
Sigur, e si asta o realitate. Dar e nedrept ca sute de mii de intreprinzatori corecti, care pun in miscare piata, sa fie judecati public de-a valma cu cei ce se imbogatesc pe langa lege sau chiar incalcand legea. E nedrept in ceea ce-i priveste si daunator in ceea ce priveste societatea in ansamblu. Fiindca in loc sa activam un important motor al pietei il blocam.