Cine nu crede că energie egal 100% politică să-și muște limba

Cine nu crede că energie egal 100% politică să-și muște limba. Ultimele desfășurări de forțe în cazul “Gazprom versus Comisia Europeană” declanșat în această toamnă arată cât de tare își vor încorda mușchii politici cei “mari”, plecând de la prețul și distribuția gazului natural.

Și, de data aceasta, la mijloc fiind cei “mici”, adică statele din Europa Centrală și de Est.

Deși a fost destul de puțin reflectat în mass-media locale până acum, anunțul Comisiei Europene că anchetează Gazprom pentru prețuri “incorecte” (unfair – engl.) în Europa de Est, împiedicarea diversificării aprovizionării și limitarea prin prevederi contractuale abuzive a tradingului de gaze este o bombă pe piața energiei europene.

Vor porni de aici multe desfășurări de forțe, cu consecințe imprevizibile. Gazprom furnizează 36% din gazul natural pe care îl consumă Uniunea Europeană și 70-80% din gazul natural ars în Polonia, Cehia și Ungaria. În Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania și Slovacia este unic furnizor.

Toate aceste țări sunt menționate de mass-media străine ca fiind cele unde Gazprom ar fi încălcat regulile concurențiale, conform acestei investigații a Comisiei Europene.

Nu și România, care are cea mai scăzută dependență de gazele rusești: a consumat în iunie 2012 doar 15% gaz din import, iar anual importurile reprezintă circa 30% în medie.

Ieri însă în războiul gazului au survenit trei elemente, dintre care două țin chiar de România.

Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, aflată la București, a invitat România să coopereze pentru a scăpa de dependența de gazul rusesc. Cu amendamentul că Lituania este 100% dependentă de gazul rusesc, iar România (deocamdată) se poate baza pe resurse proprii, invitația arată că și România va fi implicată, vrând-nevrând, în acest război al gazelor.

Apoi, Rusia a pus ieri piciorul în prag și a condiționat reducerea prețului la gaz pentru Republica Moldova cu 30% de ieșirea din cooperarea energetică cu Uniunea Europeană. Mesaj dur la doar două săptămâni după vizita cancelarului german Angela Merkel. Gaz (ieftin) de la Est contra vize de la Vest. Ce să aleagă cei mai săraci români din lume?

În plus, tot ieri Vladimir Putin, președintele Rusiei, a anunțat că a pus sub control direct Gazprom și toată comunicarea concernului cu UE în această anchetă se va face sub supravegherea guvernului rus.

Gazprom este o companie listată, unde sunt acționare și fonduri străine de investiții, și teoretic guvernul nu ar trebui să intervină în activitatea sa decât ca acționar.

Business? Nu. În toate trei cazurile, politică 100%. Fără politică nu ai gaz, fără gaz nu ai industrie sau, pentru țările dependente 100%, căldură în case.

Într-un fel, Vestul a transmis țărilor din Est prin această acțiune – iată, avem grijă de voi, măcar vă negociem un preț mai bun la gaze dacă finanțare/investiții nu vă mai putem aduce pentru că avem probleme cu propriile noastre datorii din zona euro.

Dar care vor fi efectele? Nu există riscul ca, pentru țările dependente 100% de gazul rusesc, această încordare a mușchilor fără să dispună încă de resurse alternative să aibă efecte adverse?

Pentru că Putin răspunde, conform unei știri Bloomberg de ieri, că dacă Vestul vrea influență în estul Europei să și-o plătească, nu să ceară micșorarea prețului la gazul rusesc.

Cu atât mai mult cu cât Germania, asigurată de Nord Stream, nu mai depinde de gazul rusesc care trece prin Ucraina.

În istorie, țările mici a trebuit să se unească de fiecare dată pentru a obține ceva concesii și recunoașteri de la țările mari.

Faptul că în interiorul Uniunii Europene nu există o partidă a țărilor mici și mai sărace din estul Europei, cu interese comune, este un minus pentru dezvoltarea acestora.

Bulgaria și România sunt tratate la pachet dinspre Comisie, dar rareori s-au putut pune de acord, eventual împreună cu Ungaria, Polonia și Cehia, fostele “surori” de lagăr, asupra unor teme de interes comun care să le asigure dezvoltarea.

Europa de Vest nu a rezolvat încă cea mai mare criză din istoria sa, a datoriei publice și a intrat acum într-un război al gazului. Numai un astfel de război mai lipsea înainte de venirea iernii.

Nimeni nu vrea să-și amintească dimineața de 1 ianuarie 2006, când robinetul de gaze a fost închis abuziv de ruși. Pe atunci, prețul la gaz era de 280 de dolari mia de metri cubi.

Azi România plătește 426 $ mia de metri cubi, Bulgaria 600 $, iar Germania 380 $. De la 1 ianuarie 2006 și până în prezent, șase ani după, UE nu a înaintat deloc în proiectul Nabucco care ar fi trebuit să fie alternativa la conducta prin Ucraina/gazul rus cu gaz din Turkmenistan și conductă prin Turcia. Estul Uniunii Europene este încă fără alternativă.

Lansarea South Stream pe piață de către ruși și abilul joc al acestora – intrați cu noi parteneri că oricum nu aveți de unde aduce gaz, mesajele duble/duplicitare către Bulgaria și România privind participarea la South Stream – că dacă nu vreți voi, bulgarilor, lucrăm cu românii și invers – au avut rolul său în această istorie de șase ani de neputință a UE de a asigura o rută și resursă alternativă a gazului pentru sud-est.

Între timp, a fost inaugurat… Nord Stream, conducta directă dintre Rusia și Germania în ianuarie 2011.

Ce câștigă, ce pierde România din acest război al gazelor, având în vedere poziția de oarecare independență a sa? Un eventual preț mai redus al gazelor, dacă va fi obținut, va fi pentru cei în numele cărora a fost declanșată investigația, dintre care România nu face parte.

O eventuală repercusiune negativă, de genul reducerii livrărilor, ar putea fi însă resimțită direct, pentru că țeava este unică și nu poți să micșorezi presiunea pentru Bulgaria, spre exemplu, prin conducta de la Isaccea, fără să sufere și România.

Oricum ar fi, administrarea acestei afaceri va cere multă diplomație și un plan bine pus la punct dinspre partea română.