Utilizatorii care au încheiat contracte cu furnizori de servicii așa cum sunt operatorii telecom pot renunța, în anumite condiții, la abonamente, fără a plăti o taxă de reziliere chiar dacă inițial au fost de acord să plătească penalități pentru întreruperea contractului înainte de termenul agreat, potrivit Legii 161 pe 2010 promulgate de președintele României pe data de 9 iulie.

Actul normativ, inițiat de senatorul PD-L Iulian Urban, modifică Legea 296/2004 (Codul consumului) și Legea 193/2000 (privind clauzele abuzive din contracte) și îi vizează pe toți comercianții și furnizorii de servicii chiar dacă senatorul Iulian Urban spune că a inițiat acest proiect în primul rând pentru a stopa un sistem “incorect de pretindere a taxelor de reziliere a contractelor încheiate de consumatorii români în domeniul internet-telefonie”.

Schimbarea introdusă în Codul consumului blochează eventuale tentative ale furnizorilor de a limita dreptul clienților de a rezilia un contract, însă le lasă companiilor dreptul la “justa despăgubire”. Practic, companiile vor avea astfel posibilitatea de a le cere astfel clienților care denunță contractul înainte de termenul agreat inițial eventuale reduceri aplicate la prețul unui telefon mobil, sau contravaloarea instalării unui serviciu precum televiziunea prin satelit. În condițiile competiției dure de pe piața telecom, majoritatea operatorilor au permanent în desfășurare promoții, astfel că este posibil ca numărul clienților care se află în situația de a nu fi obținut o reducere sau un serviciu gratuit este limitată, potrivit estimărilor de pe piața telecom. Spre exemplu, 70% din clienții retailerului ProGsm, prezent în Moldova, își prelungesc abonamentele de telefonie cumpărând un mobil la tarife mai mici în schimbul semnării unui contract pe un an sau doi. În acest caz, chiar și în noile condiții, operatorii vor putea cere despăgubiri, iar clienții nu vor putea rupe contractul mai repede fără a plăti nimic.

Senatorul Iulian Urban, inițiatorul legii, susține că odată cu intrarea în vigoare a documentului competiția între furnizorii de servicii va crește. “Nu este adevărat că nu vor mai exista promoții la telefoanele mobile. Dimpotrivă, acestea vor fi mai mari pentru că operatorii telecom vor intra pe o piață concurențială și vor învăța să ofere servicii de calitate pentru clienții lor”, a declarat Urban pentru ZF. Companiile vor oferi astfel un raport “corect” între calitatea și prețul serviciilor prin dorința de a-și menține clienții, pe care până la adoptarea legii “i-au ținut în frâu în propria rețea”.

Legea 161 completează și lista clauzelor abuzive pe care comercianții nu le pot include în contracte. Astfel, spre exemplu, clienții pot solicita rezilierea contractelor fără a plăti penalități dacă furnizorii impun prin contract o taxă fixă de renunțare la contract. Însă operatorii pot găsi căi de a cere clienților bani. Orange, spre exemplu, solicită o taxă egală cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea contractului – prevedere care, conform operatorului, nu încalcă legislația actuală. Vodafone cere o taxă de 150 de euro de la clienții care “au beneficiat de o promoție” și reziliază contractul înainte de perioada minimă agreată. Clienții Vodafone care nu au obținut o reducere, dar cer rezilierea contractului înainte de termen trebuie să achite o taxă egală cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea contractului. Orange și Vodafone au împreună aproximativ 20 de milioane de clienți, dintre care câteva milioane au contracte de abonament.

Clienții pot cere, de asemenea, rezilierea contractului fără taxe dacă furnizorul de servicii nu își îndeplinește condițiile contractuale – situație care are potențialul de a genera numeroase dispute în ce privește segmentul serviciilor de date. Teoretic, un client ar putea solicita rezilierea unui contract dacă viteza de acces la net nu este cea din ofertă, însă ultimii ani au arătat că între clienții români și furnizori există numeroase dispute pe această temă. Astfel, utilizatorii se așteaptă ca viteza de acces la net să fie cea maximă menționată în oferte, în timp ce companiile precizează că piața încă nu este educată să înțeleagă că pe segmentul consumer viteza depinde de numărul de clienți conectați într-o anumită zonă la rețea. Chirs Bataillard, fostul șef al Zapp, explica într-un interviu acordat anterior ZF care este situația: în teorie, în rețeaua în tehnologie CDMA se vor putea atinge viteze de la 2,4 Mbps la 3,6 Mbps. Dar dacă ai o rețea cu o viteză de 6-7 Mbps cu un număr de trei ori mai mare de utilizatori activi, viteza medie va fi mai mică decât cea din rețeaua CDMA.

În acest context, asemenea prevederi ar putea genera dispute între clienți și furnizori, dar nu este clar cum se va putea dovedi că un operator nu și-a respectat condițiile din contract.

Operatorii de telecom, care au criticat, în marea lor majoritate, Legea 161/2010, se așteaptă ca sentința în primul proces care va fi intentat pe baza actului normativ să devină referință în interpretarea noului cadru legislativ.

Ce s-a modificat în Codul consumului și în legea privind clauzele abuzive

  • “Dreptul consumatorului la denunțarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înțelegere între părți, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părților referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunțării unilaterale”, potrivit noii variante a articolului 84 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.
  • Anexa la Legea nr. 193/2000 a fost completată cu noi clauze care sunt considerate abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori. Astfel, sunt considerate abuzive clauzele care “restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunța sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care: comerciantul a modificat unilateral clauzele care îi permit să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu; comerciantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale; comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale”.