Cine s-ar bucura daca...

O data cu venirea toamnei, in Romania incep sa rasara, precum ciupercile dupa ploaie, festivalurile de teatru. Nu ca alte tari, precum Italia sau Germania, nu ar avea si ele o sumedenie de asemenea reuniuni, dar acolo acestea se desfasoara, fara exceptie, vara, cand nu exista stagiune “normala”. La noi, fie din cauza banilor care vin tarziu, fie din dorinta de a-si mai acoperi golurile de productie curenta, teatrele organizeaza festivaluri in toiul lunilor “pline”: octombrie-noiembrie si aprilie-mai. Eh, ca la noi! Printre aceste multe festivaluri unul ocupa insa un loc special: Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara.
Unde ocupa el locul acesta special? In primul rand, fireste, in sufletul oamenilor de teatru – si mai ales in sufletul altminteri atat de chinuit al dramaturgilor -, pentru ca o intalnire de sapte-opt zile (anul acesta, intre 5 si 12 octombrie) dedicata exclusiv literaturii nationale pentru scena nu poate, orisicat, lasa pe nimeni indiferent. Atat autorii care se plang ca nu sunt jucati (destul), cat si regizorii, directorii de teatru, actorii si criticii care se plang ca s-au saturat de piese romanesti, ori, dimpotriva, ca nu au de unde alege vreo scriere autohtona mai acatarii, pot acum sa-si compare teoriile cu practica si, eventual, sa-si corecteze viziunea.
E drept, exista un mic clenci in legatura cu manifestarea timisoreana: ea nu are in vedere, nici macar cu prioritate, textele teatrale scrise acum, asa incat in arena pot cobori alaturi, ca la editia din acest an, Caragiale si Radu Macrinici (ba chiar impreuna, caci ultimul, afara de Ingerul electric, la Teatrul Act, in regia lui Radu Afrim, semneaza si un “text pentru teatru” intitulat O faclie de Paste, la TN Timisoara, in regia lui Ion-Ardeal Ieremia), Tudor Musatescu (cu Titanic Vals la Teatrul “Nottara”, in regia lui Dinu Cernescu) si Dumitru Solomon (cu proaspata premiera de la Teatrul de Comedie tara lui Abuliu, in regia lui Horatiu Malaele), Matei Millo (cu Prapastiile orasului la Teatrul National “Mihai Eminescu” din Chisinau, in regia lui Mihai Lungeanu) si Matei Visniec (cu Deseuri, spectacol realizat la Teatrul Luni de la Green Hours de regizoarea debutanta Ana Margineanu).
Totusi, fata de editiile anterioare, cand clasicii dominau net afisul, constatam ca actualitatea a castigat teren: chiar daca Nenea Iancu sau Eugen Ionescu “acopera”, fiecare, cate doua pozitii (cu Napasta, la Nationalul craiovean, in regia lui Kincses ElemA©r, si D’ale carnavalului cu scene din Conu’ Leonida fata cu reactiunea, la Nationalul timisorean, in regia lui Ioan Ieremia, respectiv Regele moare la Theatrum Mundi si Lectia la Teatrul “Csiky Gergely” din Timisoara, ambele in regia lui Victor Ioan Frunza), apar acum, pe langa “contemporanii” citati mai sus, si Vlad Zografi (cu Viitorul e maculatura la Teatrul Mic, in regia Nonei Ciobanu) sau Cristian Juncu (cu Hamlet in love la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiesti, in regie proprie).
Daca adaugam la acestea spectacolul de deschidere a festivalului – Celalalt Cioran (la Teatrul National din Bucuresti), text semnat de criticul George Banu si regizat de Radu Penciulescu, director de scena aproape legendar, revenit in Romania cu acest prilej -, Jocul vietii si al mortii in desertul de cenusa de Horia Lovinescu, montare realizata de regizorul vienez Ulf DA1ckelmann (Teatrul “Pygmalion”), precum si productia teatrului-gazda, Nationalul timisorean, cu Bogdan si Verena dupa Mihai Eminescu (regia: Ioan Ieremia), obtinem o imagine bogata si relativ policroma a scrisului dramatic romanesc de azi.
De altfel, faptul ca se incearca o mai insistenta “luminare” a productiei dramaturgice de ultima ora e vadit si de numeroasele colocvii, spectacole-lectura, lansari de carte etc. care au insotit spectacolele din festival si care au avut ca vedeta, aproape toate, autori tineri si foarte tineri. Ca sa nu mai vorbim ca, in felul acesta, atent mereu la actualitate si flexibil, deschis si dinamic, festivalul timisorean – reluat dupa o intrerupere de un an, in urma schimbarii directoratului, in formula competitiva pe care o avusese initial – ar putea deveni un moment cu adevarat important in peisajul dramaturgic (implicit, teatral) asa zicand cotidian. Iar de lucrul acesta s-ar bucura, cu siguranta, intreaga suflare teatrala din Romania, cu autori care… si regizori care… si critici care…

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar