Companiile străine au reușit în ultimii ani să inunde piața locală cu branduri mai cunoscute sau mai puțin cunoscute. Dacă în România sunt mii de branduri străine care se luptă să intre în grațiile consumatorilor, numărul brandurilor locale care au cucerit piețele externe este mai mic. Totuși, cinci românce au reușit să pună pe picioare branduri precum Ivatherm, Musette sau I.D. Sarrieri care astăzi cuceresc capitalele lumii. Cine sunt ele și care sunt poveștile lor?
Rucsandra Hurezeanu a creat în urmă cu șapte ani Ivatherm, singurul jucător român de pe piața dermato-cosmeticelor, care se bate astăzi cu giganți mondiali precum L’Oreal. Anterior, timp de un deceniu românca a lucrat în domeniul farma unde s-a angajat imediat după ce a absolvit Facultatea de Medicină. A decis să își creeze propriul business după ce a crescut în domeniul farma până când, după cum spune chiar ea, a simțit că nu mai are unde urca.
În momentul în care a decis să devină antreprenor, Rucsandra Hurezeanu a urmat modelul mamei sale care la începutul anilor ’90 a deschis propria farmacie privată. Ulterior, businessul s-a extins atât în distribuție cât și în producție.
Tot mama sa a fost cea care a sprijinit-o financiar să pornească la drum cu businessul Ivatherm care astăzi creează produse dermato-cosmetice “made in Franța” cu apă de la Herculane.
A început prin a studia proprietățile apei termale de la Herculane, cea mai veche stațiune balneară din Europa. Apoi, a mers în Franța, unde a contractat o echipă de cercetători care să studieze apa de la Herculane. După ce au fost descoperite proprietățile anti-inflamatorii ale apei, produsele Ivatherm și-au făcut treptat loc pe rafturile farmaciilor. Acum există în peste 1.000 de farmacii din România și deja există planuri mari pentru export. Produsele Ivatherm au ajuns deja în Ucraina, Egipt și Taiwan.
Cristina Bâtlan sau “doamna Musette” este unul dintre puținii antreprenori români din domeniul încălțămintei care a reușit să ducă pantofi făcuți la Huși la New York sau Paris. Românca a fondat businessul cu pantofi și genți Musetteîn urmă cu circa două decenii, când avea doar 18 ani și era studentă la Facultatea de Drept. Odată cu dezvoltarea businessului ea a hotărât să abandoneze studiile universitare pentru a-și concentra atenția asupra companiei care astăzi este prezentă în capitalele modei și are venituri de aproape 8 milioane de euro.
Cristina Bâtlan a început inițial un business cu țesături, pe care l-a dezvoltat sub brandul Musette timp de aproape un deceniu. În 2000 familia Bâtlan decide să deschidă o fabrică de pielărie și să treacă la o nouă etapă. Acum Musette deține două fabrici pe piața locală, unde produce peste 60.000 de pantofi și genți per colecție, în condițiile în care există douăcolecții de bază și două colecții pronto-moda (cu un număr redus de produse) pe an, precum și colecții pentru evenimente speciale. Produsele realizate în România sunt vândute atât pe piața locală, cât și în străinătate, în SUA, Franța, Ungaria, Luxemburg, Israel, Liban, Mongolia și Bulgaria. Doar în acest an businessul s-a extins în Mongolia, Liban și Franța și planurile “doamnei Musette” nu se opresc aici.
Iulia Dobrin, creatoarea brandului I.D.Sarrieri, a impus o marcă românească în rafturile celor mai renumiți retaileri din lume. Mai mult produsele de lenjerie intimă create de româncă au ajuns pe coperțile și în paginile revistelor de modă precum Vogue sau W, alături de branduri străine de renume precum La Perla sau Agent Provocateur.
Ea este de asemenea unul dintre primii români care au descoperit soluția multibrandurilor up-market, deschizând magazinul The Place Concept Store pe Calea Dorobanți din București.
Iulia Dobrin a reușit astfel să aducă în România branduri precum Oscar de la Renta, Jil Sander, Marchesa și Alexander Wang, dar și să ducă brandul românesc de lenjerie intimă I.D. Sarrieri în multibranduri din Europa, America de Nord, Australia sau Asia. Lenjeria produsă în România se vinde în Australia, Arabia Saudită, Franța, Germania, Italia, Olanda și Statele Unite.
Compania fostei absolvente a Academiei de Studii Economice din București are fabrici în București unde realizează produsele pe care apoi le vinde în toate colțurile lumii. Produsele pot fi de asemenea achiziționate online, brandul I.D. Sarrieri având propriul său magazin virtual.
Prețurile produselor încep de la mai mai puțin de 10 euro și urcă la câteva sute de euro.
Irina Schrotter, de profesie medic, și-a început afacerea în domeniul modei în anul 1990, imediat după adoptarea legii privatizării. Ulterior a început să dezvolte acest business atât pe plan local cât și pe plan internațional. Prima ieșire pe piețele externe a avut loc în 1999, când a început să tatoneze piața americană. Ulterior s-a extins în 40 de țări de pe patru continente.
Cel mai recent proiect al creatoarei de modă în străinătate este deschiderea unui magazin propriu în Lugano, Elveția. Acesta este primul magazin propriu din afara granițelor pentru Irina Schrotter, ale cărei creații se vindeau în magazine multibrand și pe site-uri internaționale de profil.
Ea și-a păstrat însă și legătura cu piața locală, unde deține magazine în București, Iași, Timișoara și Constanța. Irina Schrotter deține pe piața locală și mai multe unități de producție la Iași.
Numele creatoarei de modă se leagă și de Festivalul Internațional de Modă de la Iași, eveniment pe care a început să îl organizeze în 1999 pentru tinerii care debutează în domeniu.
Cea mai recentă prezență pe piețele externe este creatoarea de modă Maria Lucia Hohan. Astăzi ea îmbracă vedete de la Hollywood și cântărețe cunoscute precum Taylor Swift, Jennifer Lopez sau Eva Longoria. Ce designer român a ajuns la ziua de naștere a lui Barack Obama?
Actrița Jennifer Hudson, câștigătoarea unui premiu Oscar pentru prestația din filmul Dreamgirls, unde a jucat alături de Beyonce, a purtat în 2011 o rochie semnată de creatoarea de modă Maria Lucia Hohan la balul de caritate organizat pentru președintele american Barack Obama în orașul natal al acestuia din Chicago, Illinois. Ea a ieșit însă pe piețele externe dinainte să cucerească Hollywoodul, când vindea fie online fie în multibranduri.