Spectatorii care au vazut Train de vie (1998) si Va,
vis et deviens (2005) cunosc deja stilul regizorului român Radu
Mihaileanu, care traieste si lucreaza in Franta incepând din anii
’80. Ceilalti, aflati la prima intâlnire cu acesta, vor descoperi,
o data cu noul sau film, Concertul, miraculosul talent al
regizorului de-a pune laolalta intâmplari fabuloase si incredibile
contorsionari ale sortii cu o atmosfera absolut speciala, plina de
tristete si totodata vibrând de energie, umanitate, umor si un soi
de speranta când molcoma, când salbatica, dar mereu cuceritoare, pe
care personajele sale o manifesta discret, dar constant in cele mai
stranii situatii ale vietii. Eroii filmului sunt, si aici, oameni
cu defecte si slabiciuni, capabili, la fel de bine, sa vibreze
pentru un vis colectiv si, simultan, sa incerce orice tertipuri
marunte pentru putintelul bine personal. Mai precis,
Concertul se opreste asupra povestii fascinante a unei
orchestre cândva stralucitoare, orchestra magnificului teatru liric
moscovit Bolsoi. Iar Radu Mihaileanu – cu expresivitate si eleganta
– trage cortina asternuta asupra povestii adevarate din anii ’70,
când presedintele Brejnev a dat ordin sa fie dati afara toti
muzicienii evrei din orchestrele simfonice sovietice. Iar Evgheni
Svetlanov, un dirijor care nu era evreu, ci doar solidar cu
muzicienii din orchestra sa, a infruntat acest ordin. Filmul lui
Radu Mihaileanu este plasat la treizeci de ani dupa aceasta
teribila drama. Fostul dirijor (care in film se numeste Andrei
Simionovici Filipov) e om de serviciu la Teatrul Bolsoi, unde pe
vremuri stralucise in plina glorie, asista indurerat la repetitiile
din sala care altadata vibra la ridicarea baghetei sale si viseaza
doar sa poata dirija din nou. Iar visul, oricât de nebunesc, pare
sa i se poata implini o data cu sosirea unui fax primit noaptea, pe
când Andrei freaca podelele in biroul grobianului director al
teatrului. O invitatie adresata de prestigiosul Théâtre du Châtelet
din Paris celebrei orchestre de la Balsoi aprinde imaginatia
marelui dirijor: ce-ar fi daca si-ar cauta fostii muzicieni, ar
reconstitui rapid fosta orchestra si ar pleca la Paris dându-se
drept ce au fost cândva cu adevarat: formidabila orchestra reala de
la Balsoi? Din acest moment, regizorul lasa cale libera, intr-o
ploaie de secvente antologice, comicului si dramaticului,
miraculosului si tragicului, excesului si discretiei, fara sa scape
insa nici o clipa din mâna ritmul si credibilitatea povestii. Iar
mâna sigura, rafinamentul si extraordinara sa creativitate nu se
dezmint. Vedem impreuna, perfect imbinate, gratia si grotescul,
suspansul si solutiile deus ex machina, diferentele culturale si
intretaierea unor lumi fundamental diferite, detaliul insolit si
solemnitatea ansamblului. Iar salturile pe care aceasta
extraordinara poveste le face de la un registru la altul sunt
treceri absolut firesti, pentru ca Radu Mihaileanu are intotdeauna
in vedere si forta fundalului, si intensitatea tuselor de prim
plan. Mai mult decât oricine altcineva, probabil, el poate fabrica
un tablou pitoresc si foarte convingator, in care se amesteca rusi
si francezi, soferi de ambulanta si filme pornografice, mitinguri
de protest si muncitori cu ziua, bisnita cu ceasuri chinezesti si
convingeri politice radicale, artisti scapatati, dar si noi
imbogatiti care fac parada cu averea lor. Toate convergând spre
iluminarea oferita de muzica adevarata, inaltatoare si superba,
care schimba destine si captiveaza pe viata sufletul omenesc. Un
film care reliefeaza puternic portretul singular, dar si
solidaritatea si apartenenta la un grup si o idee. Iar Radu
Mihaileanu insufla, permanent si cu infinita delicatete, omenie
adevarata acestor figuri memorabile strabatute de tandretea slava,
dar dotate si cu evident pragmatism, capricii si ezitari foarte
plauzibile. O extraordinara poveste de culise despre revenire si
speranta, in care cliseele genului sunt evitate inteligent sau
reciclate cu umor, dublata de o poveste reala, plina de peripetii,
a filmarilor realizate de echipa internationala (din care au facut
parte numerosi artisti români teribil de talentati, de la actori la
regizor, scenograf, machiori si producatori). Plin de echilibru,
umor si viata, creator de râsete si lacrimi, de emotii puternice,
de incântari reale si admiratie instantanee pentru tot ce
reprezinta, Concertul este acel soi rar de Film care face sa
paleasca orice s-ar afla – in rest – pe ecrane, dând, cu noblete,
masura reala a ceea ce inseamna arta si talent.
Concertul/ Le concert
Productie Franta-România-Italia-Belgia, 2009. Regia: Radu
Mihaileanu. Cu: Aleksei Guskov, Mélanie Laurent, Miou-Miou, Dmitri
Nazarov, Valeri Barinov, Fran’ois Berléand, Vlad Ivanov, Lionel
Abelanski, Anna Kamenkova, Ramzy Bedia, Ion Sapdaru, Maria
Dinulescu, Valentin Teodosiu, Marius Cuncea. Premiera: 20
noiembrie. Distribuit de: Independenta Film
ANDREEA-LAURA CHIRIAC (n. 21 ianuarie 1970, Bucuresti), absolventa (1994) a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea Bucuresti. A fost redactor cultural la “Tineretul Liber”, “Cotidianul” si “Ziarul de Duminica”, specializându-se in critica de film, semnând si in publicatii de specialitate precum “Pro Cinema”, “Re:publik”, “Apropo”, “ProTV Magazin”, “The One”, “Playboy”. A facut parte din staff-ul TIFF – editiile din 2007 si 2008 – ca redactor principal al caietului festivalului. Din 2009 colaboreaza tot la o rubrica de film la Radio România Cultural.