La sfârsitul lunii februarie am avut toti prilejul sa vedem
lungul sirop cinematografic (impresionant, ce-i drept, din punct de
vedere vizual) care il plimba pe Benjamin Button, nou-nascutul in
vârsta de optzeci de ani, spre capatul vietii lui, la care
bebelusul fara amintiri se afla in pragul mortii de batrânete. S-a
vorbit atunci despre numeroasele nominalizari la Oscar ale filmului
Strania poveste a lui Benjamin Button/ The Curious Case of
Benjamin Button (materializate in putine statuete, insa), s-au
facut speculatii despre chimia dintre protagonisti (deloc atât de
reusita cum s-a trâmbitat in materialele de promovare a filmului),
dar s-a vorbit si despre un proiect in lucru pe atunci, care ar fi
depasit calitativ filmul lui David Fincher. Era vorba tocmai despre
acest proaspat intrat pe ecranele noastre Sotia calatorului in
timp / The Time Traveler’s Wife, cu Rachel McAdams si
Eric Bana. Paralela intre cele doua filme este evidenta. Henry
DeTamble, personajul principal, este, si el, bolnav de o
cronoafectiune, asa ca ii este sortit sa umble de colo-colo prin
timp, nestiind niciodata când va urma momentul dematerializarii si
care va fi locul revenirii sale. Din pacate, pe parcursul celor
aproape doua ore ale sale, filmul nu ne lamureste ce ar fi putut
declansa asemenea afectiune, in ce locuri ajunge personajul atunci
când nu se afla in fata ochilor spectatorului (adica in timpul si
spatiul naratiunii principale), cât stie si cât nu despre destinul
sau, de ce revine mereu gol, fiind nevoit, din acest motiv, sa
sterpeleasca haine de pe unde se nimereste etc. In locul acestor
minime clarificari, filmul regizorului Robert Schwentke
(Flightplan), care ecranizeaza best-seller-ul omonim al lui
Audrey Niffenegger, se multumeste sa apese exclusiv pedala
romantica a povestii. El ilustreaza constiincios idila absolut
neconventionala dintre acest ratacitor Henry si iubirea vietii lui,
Clare Abshire, pe care o cunoaste in copilaria ei, apoi o cucereste
intre doua disparitii, o ia de nevasta in cursul altor patru
aparitii si o supune unui du-te vino continuu care i-ar slabi
nervii chiar celei mai rabdatoare femei din lume. Iar ansamblul
scârtâie zdravan pâna si la acest capitol liric. Exista multe filme
a caror reusita presupune, din start, acceptarea de catre
spectatori a unei conventii insolite (in Somewhere in Time,
protagonistul, Richard Collier, se intorcea in timp 79 de ani
pentru o intâlni pe actrita Elise McKenna, in The Lake House
indragostitii interpretati de Sandra Bullock si Keanu Reeves traiau
in culoare temporale diferite si comunicau doar prin casuta
postala, in Kate si Leopold o americanca din secolul XXI era
cucerita de un aristocrat din 1876, iar in Meet Joe Black
ingerul mortii se indragostea de o muritoare, luând trupul
tânarului pe care aceasta tocmai il cunoscuse). Insa aceste filme
cu o evidenta componenta fantastica functionau in virtutea unei
logici interne care isi urma cursul in pofida premisei
extravagante. The Time Traveler’s Wife este, insa, atât de
neglijent insailat – sau atât de stângaci justificat catre public
-, incât orice incercare de-a gasi vreun sens in el e sortita
hazardului (criticii americani care nu s-au extaziat in fata
romantismului sau suculent au spus ori ca stradania de-a explica
logic acest film se poate solda cu o hemoragie cerebrala, ori ca
filmul e tâmpit pur si simplu). Cu ceva mai multa grija pentru
coerenta si o poveste mai putin complicata, dar mai bine
articulata, filmul putea fi o poveste de dragoste digerabila. Mai
ales ca regizorul a aruncat in joc doi actori excelenti, a caror
interactiune nu prea exista insa, din pacate pentru film. Eric
Bana, fara cusur in mai toate rolurile de pâna acum (Munich,
Troy, Lucky You, Funny People), pare sa nu-si
gaseasca locul nu doar la propriu, date fiind coordonatele rolului,
ci in primul rând din cauza ridicolului implicit al acestuia. Cât
despre Rachel McAdams, una dintre cele mai frumoase, speciale si
charismatice actrite tinere de azi (ne-a cucerit in Wedding
Crashers, dar mai ales in The Notebook si o vom vedea
curând in mult anticipatul Sherlock Holmes), desi face tot
ce poate pentru a salva un rol cârpit din stari contradictorii,
replici neverosimile si aseptari dezarmate, nu are cum sa salveze
prea mult din acest dezastru lirico-temporal fara nici un substrat
mai de Doamne-ajuta. Singura morala care s-ar putea desprinde din
aceasta caznita incercare cinematografica (a carei aproape singura
calitate este coloana sonora tulburator de frumoasa) este,
probabil, aceea ca muritorii nu trebuie sa-si cunoasca sfârsitul si
poate nici macar viitorul, macar pe cel sentimental. Asa cum apare
in acest film, cel putin, asemenea insusire nu poate fi decât o
catastrofa la casa omului, in toate felurile si cu toate relele
care decurg de aici. Cam putin insa pentru aproape doua ore de
lirism aiuritor, nu credeti?
Sotia calatorului in timp/ The Time Traveler’s
Wife – Productie SUA, 2009. Regia: Robert Schwentke.
Cu: Eric Bana, Rachel McAdams, Brooklyn Proulx, Philip Craig, Tatum
McCann, Hailey McCann, Stephen Tobolowsky. Premiera: 6 noiembrie.
Distribuit de: InterComFilm Distribution
ANDREEA-LAURA CHIRIAC (n. 21 ianuarie 1970, Bucuresti), absolventa (1994) a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea Bucuresti. A fost redactor cultural la “Tineretul Liber”, “Cotidianul” si “Ziarul de Duminica”, specializându-se in critica de film, semnând si in publicatii de specialitate precum “Pro Cinema”, “Re:publik”, “Apropo”, “ProTV Magazin”, “The One”, “Playboy”. A facut parte din staff-ul TIFF – editiile din 2007 si 2008 – ca redactor principal al caietului festivalului. Din 2009 colaboreaza tot la o rubrica de film la Radio România Cultural.