Această pagină își propune să întindă cât mai multe punți între știință și religie. Sau între religie și știință, cum doriți dv. Căci – vorba lui Tudor Vasiliu – „Oricum, spiritul ar fi avut eleganța să-i ofere materiei întâietatea”…
Dar nu poate fi vorba doar despre cele două domenii ale spiritului, ci despre toate, în ceea ce Basarab Nicolescu (dar și subsemnatul) numea „ecumenismul generalizat”, adică reconstituirea, fără schisme, a unității spiritului uman, incorporând, adică, în afară de cele două zone deja amintite, arta, filozofia, sociologia, psihologia și chiar parapsihologia. Căci putem să strâmbăm din nas oricât, fenomenele paranormale sunt o realitate – nu atât de bogată cât sugerează literatura de ficțiune și filmele tip thriller, dar incontestabilă.
La urma urmei, câte lumi există? Există o lume a creștinilor, una a musulmanilor, una a israeliților, una a budiștilor și așa mai departe? Pe de altă parte, există o lume a credincioșilor și una a ateilor?
Să zicem că vine cineva care construiește o teorie generală despre lume, o filozofie, care pe scurt ar suna așa: legea dominantă a universului este unitatea. Unitatea forței și deopotrivă unitatea materiei. Iar ansamblul acestor două unități este Dumnezeu, unic în chip infinit și infinit în chip unic. Esența universului, ar zice omul acesta, este setul de reguli care guvernează acțiunile și reacțiunile unei materii impregnate de viață. Viață care la rândul ei este unică, dar manifestă într-un infinit de moduri diferite. În particular, viața omului este inseparabilă de cea a universului, inclusiv de viețile tuturor ființelor create anterior. Studiind elementele lumii materiale sub autoritatea supremă spirituală, mai exact invocând negreșit divinitatea, autorul teoriei despre care vorbesc ar sugera – dar ce zic eu ar sugera, ar spune-o pe șleau – că, departe de-a se afla în vreo contradicție, religia și știința conlucrează pentru a ne dezvălui minunile acestei lumi.
Interesantă teorie, nu? Cu atât mai interesantă cu cât a fost elaborată cu peste cinci secole în urmă de către Theophrastus Bombast von Hohenheim, un nume bombastic, nu?, probabil nici nu-l cunoașteți decât sub enigmaticul, magicul, aproape vrăjitorescul apelativ Paracelsus.
Noi îl știm mai mult de alchimist, dar el a fost și medic – chirurg, doctor în medicină, fizician, astrolog, teolog și filozof. În același timp, unul din primii vrăjitori cu mască de medic din Evul Mediu și prin aceasta pionierul medicinei alternative. Ca medic, a cutreierat Germania, Franța, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia, Rusia și Elveția natală, culegând date nu doar de la alți medici, ci și de la alchimiști, călăi, bărbieri, ciobani, moașe și ghicitoare, din mediile cele mai înalte ale societății și de la savanți, ca și de la plebe și neștiutori. Profesor de medicină și chirurgie la Basel, cu concepții strict personale și cotat cu vindecări spectaculoase, refuzând să se limiteze la ceea ce era consacrat.
El, primul, a definit principiul conform căruia fiecărei boli îi corespunde un medicament specific – banal azi, revoluționar atunci.
Ca alchimist, a utilizat pentru prima oară aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, inventat tot de el, a preparat hidrogenul din oțet și pilitură de fier și eterul etilic din etanol și vitriol. A căutat toată viața piatra filozofală, care ar putea preface orice în aur. În arabă, piatra filozofală se numește El Iksir, de unde și cuvântul „elixir”. În paranteză fie spus, azi, transformarea oricărui element chimic în aur, în general transmutația elementelor, este teoretic posibilă numai că… ar costa mai mult decât s-ar obține.
Chiar dacă în unele idei nu veți putea crede prea tare, chiar dacă în teoriile lui Paracelsus sunt afirmații care vă vor face să zâmbiți, iar unele metode de vindecare a spiritului sau trupului pur și simplu nu veți putea să le încercați, din lipsa resurselor, cartea merită citită pentru a avea o imagine de ansamblu, suprinzătoare, asupra gândirii unui om care, cu jumătate de mileniu în urmă, era pe alocuri mai modern, mai intuitiv și mai ecumenic decât suntem noi azi. Și ca să mă credeți, iată două dintre gândurile sale:
„Medicul trebuie să treacă prin examenul Naturii. Și acel lucru pe care îl spune Natura trebuie să îl dea mai departe înțelepciunii, dar să nu caute nimic în înțelepciunea lui, ci numai în lumina Naturii”.
„Am început să-mi desăvârșesc arta imaginându-mi că nu există nici un profesor în toată lumea capabil să mă învețe și că a trebuit să capăt eu însumi cunoștințele în acest scop. Singura carte pe care am studiat-o a fost cartea Naturii, scrisă de mâna lui Dumnezeu”.