… Dar cînd sosiră musafirii
Se ofiliră trandafirii(Cîntic de mahala)
Mai știi ceasul, caldarîmul
știrb, uluca fără porți?
singur lîngă ea, salcîmul
înflorise ca din morți.
În duminica lălîie,
rochia ta, numai danteluri,
lungă pînă la călcîie,
ne uimea în chip și feluri.
Erai draga noastră șuie
și rîvnita orișicui;
cine-ar fi-ndrăznit să-ți spuie
focul inimioarei lui?
Fată albă ca de cretă
(doar obrajii ca bujorii)
adorată și secretă,
nu ne bănuiai fiorii.
Galeșele promenade
împletite braț la braț
ca, anume, să mă-înnoade
vraja dulce în viu laț.
Și-a venit un vînt de seară,
blestematul și pustiul!
Te mai port în gînd, de ceară,
îmi mai sună-n piept sicriul.
Din volumul “Cîntice țigănești”, Ilustrații de Magdalena Rădulescu, Editura de Stat Pentru Literatură și Artă, București 1957