Toată lumea știe că ciocolata face oamenii mai fericiți, însă proprietățile sale antioxidante și antiinflamatorii o fac un produs care ajută și inima și moralul, scrie publicația franceză Le Monde.

Cardiologii europeni care s-au reunit la sfârșitul lunii august la Villepinte, la congresul Societății Europene de Cardiologie, unde au ajuns la concluzia care nu poate decât să-i bucure pe consumatorii de cacao: consumul regulat de ciocolată reduce cu o treime riscul de maladii cardiovasculare.

Doctorul Oscar Franco și echipa sa de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie au realizat șapte studii pe 100.000 de participanți, împărțiți în funcție de gradul de consum de ciocolată. În cinci studii “cele mai înalte niveluri de consum de ciocolată au fost asociate cu o reducere de 37 la sută a numărului de maladii cardiace și cu o reducere de 29 la sută a riscului de accident vascular cerebral (AVC), în raport cu marjele calculate pentru persoanele cu un consum normal de ciocolată”.

Cu toate acestea, medicii recomandă consumul moderat de ciocolată, deoarece excesul ar duce la creșterea în greutate și la creșterea riscului de diabet.