In ultimii doi ani, peste 3,5 milioane de telefoane mobile aruncate de englezi au aterizat in Bucuresti. Nichelul din baterii a fost recuperat pentru caserole si baterii noi. Cantitati mici de platina, aur, argint si cupru sunt recuperate pentru bijuterii si tevi. Plasticul pleaca in Suedia, unde este ars pentru a incalzi un orasel de provincie. Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma.


Pentru multi, modelul e urmatorul: vechiul telefon mobil pleaca la mama, al mamei la bunica, iar atunci cand ajunge la bunica, circuitul s-a inchis.


Cata vreme obiectul se pastreaza in familie, problema nu este atat de mare; ea apare in momentul in care telefonul este pur si simplu aruncat. Conform unor studii, telefoanele mobile contin elemente chimice si metale care dau-neaza mediului inconjurator daca sunt aruncate.


Tarile in curs de dezvoltare se plang ca sunt folosite pe post de lada de gunoi, iar Basel Action Network, o coalitie de grupari ecologiste, vrea ca exporturile de materiale periculoa-se din tari bogate in tari sarace sa fie interzis.



Legislatia romaneasca este permisiva


LegislaTia romaneasca este in acest moment destul de permisiva, dar o data cu intrarea in Uniunea Europeana, lucrurile nu mai pot sta la fel nici din acest punct de vedere.


Conform unei directive europene, 2002/96/CE privind deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE), pe care Romania trebuie sa o adopte pana la jumatatea anului, vor trebui organizate sisteme de colectare a DEEE care sa fie uniform raspandite in teritoriu.


Obiectivul anual de colectare este de patru kg de DEEE/ locuitor si vor trebui atinse obiectivele de reutilizare, reciclare si valorificare prevazute in Directiva europeana.



Zapp: “Nu avem contracte de reciclare”


“Telefoanele recuperate de la abonati (la finalul abonamentului sau cele care prezinta defectiuni) sunt reconditionate de catre echipa de service a companiei”, a declarat Mihaela Lupu, director corporate affairs la operatorul de telefonie mobila Zapp. “Cele cu defecte care nu pot fi remediate sunt trimise producatorului, in cazul in care se afla in perioada de garantie. In caz contrar, Zapp le stocheaza in vederea reciclarii sau casarii”, a mai spus Lupu.


Ea a adaugat ca pana in prezent compania a realizat doua operatiuni de distrugere a terminalelor iesite din uz. Operatiunile au fost executate de catre compania de salubrizare SC Urban SRL la sediul Zapp.



“Deseurile rezultate au fost preluate de catre Urban, urmand sa fie tratate conform prevederilor in vigoare. Deocamdata, nu avem contracte de reciclare a telefoanelor mobile”, a mai spus Lupu.



Zapp si-a propus ca pana la sfarsitul anului sa atinga 400.000 de clienti, cu circa 40% mai multi fata de cati numara acum. Operatorul a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 93 de milioane de dolari, cu aproape 80% mai mult fata de 2003.



Connex: “Reciclare in afara teritoriului Romaniei”



La randul sau, Lidia Solomon, director de relatii publice la Connex/MobiFon, a declarat ca in februarie anul trecut, compania a inceput sa foloseasca serviciile pentru reciclarea telefoanele defecte ale companiei Shields Environmental PLC. Intre timp, Connex a renuntat la Shields, urmand sa selecteze o alta companie.



“Contractul prevedea reciclarea telefoanelor in afara teritoriului Romaniei, in conformitate cu normele ecologice in vigoare”, a spus Solomon.



“In martie 2004, Shields a efectuat pentru Connex o operatiune de casare pentru 8.000 de telefoane defecte sau uzate moral (provenite din service-ul Connex), circa 5.000 de acumulatori si 1.500 de incarcatoare.” Ea nu a precizat care a fost valoarea contractului.



Compania a ajuns la 4,91 milioane de clienti anul trecut fata de 3,45 milioane in 2003. Cota sa de piata a ajuns la 48%.



De asemenea, Connex a inregistrat o cifra de afaceri de 553 milioane de euro in 2004, in crestere cu 29,6% fata de 2003.



Orange: “Abia acum s-au creat conditiile pentru o astfel de activitate”



Reprezentantii Orange Romania au declarat ca pana acum nu s-a pus problema organizarii unor programe de reciclare, dat fiind faptul ca volumele de tele-foane nu au impus acest lucru.



“In anii precedenti, in Romania nu s-a putut vorbi de volume de telefoane pentru reciclare, dar ca urmare a cresterilor de clienti de telefonie mobila din ultimii ani, mai ales 2003 – 2004, abia acum s-au creat conditiile pentru o astfel de activitate, ca dovada ca acum incep sa apara si furnizori de astfel de servicii de reciclare a telefoanelor uzate,” a declarat Rodica E. Cazangiu, director de vanzari Orange Romania.



“Orange este o companie responsabila si isi organizeaza activitatea respectand reglementarile in vigoare, atat la nivel national, cat si european. In cadrul Grupului Orange, exista filiale in care se aplica cu succes astfel de programe, in functie de legislatia in vigoare si de situatia comerciala din tarile respective”, a mai precizat reprezentantul Orange.



Orange a inregistrat in 2004 o cifra de afaceri de 624 milioane de euro, cu 33% mai mare decat in anul anterior. Compania a incheiat anul trecut cu 4,93 milioane de clienti, cu 48% mai mult fata de 2003.



Conform studiilor, rata de penetrare a telefoniei mobile in Romania a ajuns la 47%, fata de 33% la sfarsitul anului 2003.



Pe piata sunt 10 milioane de terminale



RAzvan Marinescu, customer manager Eastern Europe MPD, este de parere ca fiind o piata mult mai saraca, telefoanele mobile au o viata mai lunga si sunt trecute prin mai multe maini.



“Cand telefonul este ‘mort’ si nu se mai poate resuscita (lucru sustinut si de numarul mare de service-uri de cartier care repara orice tip de telefon) are, in principiu, doua trasee: unul catre un service de acest tip pentru piese de schimb (putine), iar restul, la gunoi! Nu exista prevederi legale restrictive cu privire la protectia mediului, iar cele care exista nu sunt respectate”, a declarat Marinescu.



“Problema apare acum, cand sunt pe piata circa 10 milioane de terminale si o buna parte din ele sunt vechi”, a mai spus el.



Incercand sa atraga atentia asupra acestei probleme, organizatia Recycled4you si-a propus sa initieze o lege prin care producatorii sa fie obligati ca, la vanzarea unui produs nou, sa fie obligati sa faca ceva cu produsul vechi.



In Romania isi are sediul una din filialele unei organizatii care se interpune intre producatorii de telefoane mobile, operatori si distribuitori, Fonebak, o companie de origine britanica.



Fonebank a inaugurat in vara anului trecut o fabrica in care lucreaza 100 de angajati. Compania se ocupa cu furnizarea de solutii de reciclare pentru operatorii de telefonie mobila sau retaileri, iar, la nivel mondial, businessul sau a atins anul trecut 27 milioane de lire sterline. Reprezentantii sai nu au dorit sa ofere informatii. claudia.covaci@zf.ro