Cisco Systems, cel mai mare producător mondial de echipamente de rețea, și-a revizuit în scădere estimările privind vânzările pe termen lung, marcând sfârșitul unei “ere” de creștere susținută, anunță presa internațională. Cisco se așteaptă la un avans de 5-7% pe an al veniturilor pentru următorii trei ani, a declarat directorul financiar al companiei, Frank Calderoni. Gigantul IT avea o țintă anuală de 12-17%, un obiectiv realist în condițiile în care internetul și în special conținutul video pe internet era în continuă expansiune.

Însă, pe fondul competiției puternice din partea rivalului chinez “low-cost” Huawei, dar și a problemelor economice globale, compania a înregistrat un avans anual de doar 9% în ultimii patru ani. Cisco se află în mijlocul unei restructurări majore – compania a desființat 6.500 de posturi anul acesta și a întrerupt planurile de extindere pe mai mult de zece piețe noi.