Clienții Citibank pot accesa serviciul de internet banking și de pe telefoanele mobile de tip smartphone prin intermediul unei aplicații care permite efectuarea de plăți sau transferuri în lei și valută, plăți de facturi sau verificarea situației conturilor curente.
Totodată, aplicația permite localizarea direct de pe telefonul mobil a ATM-urilor și agențiilor băncii. Clienții care utilizează un iPhone vor putea să descarce aplicația din Apple iTunes Store, în timp ce utilizatorii de Blackberry, Nokia sau Android vor putea să obțină softul trimițând un SMS băncii.
Aplicația este utilizabilă în toate rețelele de telefonie, nefiind necesară o cartelă SIM specială. Clienții se pot autentifica în noua aplicație cu datele înregistrate deja pentru contul de internet banking accesat de pe computer.