Citigroup, cea mai mare companie de servicii financiare din lume, a raportat pentru primul trimestru al anului o crestere a profitului net cu 29%, in ciuda faptului ca traderii sai de obligatiuni au speculat intens pe cresterea ratelor de dobanda, informeaza Financial Times.



Profitul anuntat de Citigroup s-a ridicat la 5,27 miliarde de dolari, sau 1,01 $ pe actiune, in crestere fata de suma de 4,1 mld. $, respectiv 79 centi pe actiune, inregistrata in aceiasi perioada a anului trecut. Extrem de putine companii din lume se pot lauda cu niveluri cel putin comparabile ale profitului.



Todd Thomson, sef al departamentului financiar, a declarat ca una din strategiile majore ale grupului se bazeaza pe cresterea ratelor de dobanda pe termen mediu sau lung.



Pe de alta parte, actiunile marilor corporatii financiare, inclusiv cele ale Citigroup, au cunoscut in ultima vreme un puternic declin deoarece investitorii se tem ca majorarea ratelor de dobanda va afecta serios profiturile bancilor si ale altor institutii financiare. Analistii sunt insa de parere ca Citigroup este foarte bine pregatita pentru eventualitatea unei majorari a dobanzii, si in lipsa unor altor evenimente nefavorabile, precum cresteri puternice ale inflatiei, compania va culege roadele expansiunii viguroase a economiei SUA.



“Performantele foarte bune din primul trimestru demonstreaza abilitatea unica a grupului de a beneficia de pe urma consolidarii rapide a economiei mondiale. Am inregistrat cresteri de peste 10% la majoritatea produselor si in majoritatea regiunilor in care operam,” a afirmat Chuck Prince, directorul executiv al companiei.



Operatiunilor derulate in afara Statelor Unite au generat un profit de 1,61 mld., in crestere cu 32% fata de anul anterior.



O serie de persoane din conducerea companiei au indicat faptul ca Citigroup se afla in tratative de achizitie a unor importante grupuri financiare internationale, una din tinte fiind si banca KorAm din Koreea.



Divizia de retail a bancii a cunoscut una din cele mai bune evolutii, inregistrand o crestere de 21% a profitului net, pana la 2,57 mld. $, pe fondul unei performante neasteptat de bune a operatiunilor cu carduri de credit. Un rol important in acest sens l-a avut si achizitiile recente ale portofoliilor detinute de Sears si Home Depot. Divizia de corporate business a inregistrat un profit de 1,7 miliarde dolari.



Profitul obtinut de diviziile de corporate si investment banking au crescut de asemenea cu 22%, pana la 1,71 mld. $, pe fondul unor incasari record de 5,47 mld. $. Tranzactiile cu actiuni au consemnat o crestere de 45%, in timp ce operatiunile de subscriere au avansat cu 97%.



Citigroup si-a mentinut pozitia de lider pe piata subscrierii de actiuni si titluri de debit, ramanand insa in urma altor banci americane de investitii pe piata achizitiilor si fuziunilor.



Incasarile din primul trimestru s-au ridicat la 21,5 miliarde de dolari, in crestere cu 16%, stimulate in principal de evolutia pozitiva a segmentului de retail. Ingrijorarile privind o eventuale modificare a ratei de dobanda, reflectate in pretul actiunilor Citigroup, a determinat reactia mai multor oficiali ai grupului care au tinut sa restabileasca increderea investitorilor. “Daca dobanzile vor fi majorate din cauza performantelor bune ale economiei, atunci vom observa o crestere a consumului, o mai buna ocupare a fortei de munca si o activitate mai intensa in sectorul corporatist, toate acestea fiind foarte avantajoase pentru noi,” a apreciat Todd Thomson.
gabriel.taranu@zf.ro