Cititul si scrisul

De foarte multa vreme, imi petrec Craciunul si Anul Nou citind. In afara inevitabilelor vizite si cadouri, adevarata mea sarbatoare o reprezinta, in ultima saptamana din fiecare decembrie, cartile. Presupun ca acest obicei se datoreaza faptului de a fi avut dintotdeauna mai mult timp de stat in compania lor decat in tot restul anului.
Stiu aproape pe de rost ce carti am citit de Sarbatori.
Anul acesta, este romanul Clopotul al lui Iris Murdoch.
Anul trecut a fost o relectura din Jung, Amintiri, vise, reflectii.
Interesant este ca aceste lecturi par la inceput rodul hazardului. Ca sa se reveleze, apoi, foarte potrivite cu ceea ce voi scrie.
Intre citit si scris a fost mereu la mine o legatura puternica, dar greu de anticipat.
La ce ma va conduce romanul Clopotul? Nu stiu. Dar stiu ce a urmat dupa cartea lui Jung. Mai bine zis, dupa un anumit pasaj din ea, pe care l-am si notat undeva.
Scrie Jung: “Pentru omul adult care eram, parea insurmontabila distanta dintre prezent si cel de al unsprezecelea an al vietii mele”. Ca sa restabileasca legatura, Jung se apuca sa se joace asa cum se juca in copilarie, construind, din pietricele, case, un castel, un sat intreg. Operatia ii declanseaza un flux uimitor de fantasme, varsta de unsprezece ani izbucnind din adancuri cu o forta uriasa.
Eu insumi visam la o astfel de legatura cu lecturile copilariei si adolescentei mele. Aveam in minte o carte despre ele. Dar, tot vorba lui Jung, intre a avea un lucru in minte si a-l asterne pe hartie, este o mare deosebire.
Fraza anterioara din Jung a fost revelatorul: daca, mi-am spus, ca sa reiau contactul cu lecturile de la unsprezece ani, ar trebui sa procedez ca si Jung, reinventandu-le asemenea jocurilor si situatiilor de atunci?
Si am pus pe hartie, exact in acest spirit, Cititul si scrisul, o carte de amintiri despre carti. In care l-am regasit pe cititorul adolescent, reinventandu-i, dupa cincizeci de ani, lecturile.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar