Oficialitatile din Madrid vor construi un nou centru financiar in nordul capitalei, care sa rivalizeze cu faimoasele City of London sau Canary Wharf. Ambitiosul proiect va cuprinde 20 de zgarie-nori, inclusiv patru cladiri-turn de peste 60 de etaje.


Faza initiala a proiectului – numit Operatiunea Chamartin – a primit unda verde luna trecuta de la autoritatile madrilene, care au alocat 11 miliarde de euro pentru intregul proiect.
Proiectul de proportii, care ar urma sa fie finalizat in 12 ani, este promovat ca o solutie pentru scoaterea capitalei spaniole din recesiune si promite crearea a 25.000 de locuri de munca.

Primarul Madridului, Alberto Ruiz-Gallardon, declara ca este vorba de o miscare strategica, menita sa creeze locuri de munca pe timp de criza.
“Este un proiect de dimensiunea zonelor La Defense sau Austerlitz din Paris, similar cu transformarea urbana a Berlinului si cu dezvoltarea districtelor Broadgate sau Canary Wharf din Londra. Proiectul are rolul de a intari pozitia Madridului pe plan international, permitandu-i sa rivalizeze ca centru de afaceri cu capitale nord-europene precum Parisul sau Londra”, a spus Ruiz-Gallardon.

Proiectul, cu o suprafata de 300 de hectare, va cuprinde o extindere spre nord cu 3,5 km a principalei artere de circulatie a orasului, Paseo Castellana.
Gara Chamartin va fi complet reconstruita subteran, sinele fiind redirectionate printr-o retea de tuneluri, ceea ce va permite o reamenajare a zonei de suprafata, inclusiv crearea a 500.000 metri patrati de spatii verzi.

Planurile includ construirea a 6.000 de locuinte si birouri noi, pe o suprafata de 1 mil. metri patrati.
Autoritatile spera ca noul district va convinge companiile pozitionate central sa se mute in nord, decongestionand zona centrala si traficul.
Planurile urmeaza sa fie supuse unor consultari publice inainte de a primi aprobarea finala in primavara anului 2010.