Judecatoarea Andreea Ciuca va sesiza Consiliul de disciplina al procurorilor si Consiliul Superior al Magistraturii in privinta procurorilor PNA care au raspuns plangerii formulate de ea impotriva unor angajati ai institutiei, desi documentul nu le era adresat, fiind trimis Parchetului CSJ. Andreea Ciuca a declarat ieri ca prin comunicatul semnat de Biroul de Presa al PNA si transmis presei aceasta institutie a incalcat principiul prezumtiei de nevinovatie. Potrivit Andreei Ciuca, procurorii PNA incalca aceasta prevedere a Codului Deontologic al magistratilor intrucat plangerea penala nu le-a fost adresata. “Plangerea penala pe care am trimis-o Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie nu viza PNA, ci doar doi procurori si alti doi inspectori de Politie din cadrul PNA, iar Biroul de Presa al PNA nu avea nici o abilitare legala sa exprime un punct de vedere cu privire la plangere”, afirma Andreea Ciuca. Ea apreciaza drept surprinzatoare “masura dubla cu care se judeca lucrurile in justitia romana”. Procurorii PNA considera netemeinica plangerea penala formulata de judecatoarea Andreea Ciuca, la sfarsitul saptamanii trecute, impotriva procurorilor si ofiterilor de politie judiciara care o cerceteaza. Mediafax