Vă mai amintiți poezioare pe care se articulează acțiunea
romanului “Zece negri mititei” de Agatha Christie, cu succesiunea
crimelor? Un joc narativ mizând nu doar pe suspans, ci și pe
mister, face și Karen Maitland în “Călătoria mincinoșilor”*: de
Sfântul Ioan 1348, ciuma își vestește prezența în Anglia, iar nouă
inși se întovărășesc ca să pornească spre ținuturi neatinse de
“morte bleu”, ca să se salveze, dar caravana și periplul lor încep
să semene cu o cursă în continuă mișcare ce-i ține captivi și
sortiți morții unul câte unul.
Relatarea călătoriei o face neguțătorul care ajunge să conducă
mica adunătură de călători pe drumuri, poposind în sate și hanuri,
atenți la zvonurile ce vin dinspre porturi și hotare. Abia
înjghebată “Compania”, că și încep necazurile: oamenii îi privesc
cu suspiciune și prudență pe călători, caută vinovați pentru molima
ce s-a abătut asupra țării, iar cei mai la îndemână pentru mentalul
colectiv tulburat de pericolul morții sunt vampirii și evreii, tot
ce percep ca diferit și străin de felul lor de a fi.
Cei nouă călători compun un mozaic ciudat, fiecare are un
anume dar cu care agonisește câștigul: neguțătorul vinde relicve cu
mare pricepere, Zophiel uimește cu scamatoriile lui, Pleasance
tămăduiește cu știința ierburilor, Osmond își dovedește talentul de
pictor, fiind însoțit de Adela, soția lui însărcinată, cei doi
menestreli – Rodrigo și Joffre își probează arta muzicii, primul ca
maestru, al doilea ca ucenic peste măsură de înzestrat, iar Cygnus
– băiatul lebădă are har de povestitor, pe când strania copilă
Narigorm poate ghici viitorul în rune.
Pe rând, călătorii își dezvăluie darul pe care îl au sau
experiența esențială într-o povestire ce explică o alegere, o
pasiune ori chiar întregul destin. Toți cei nouă călători se
dovedesc a fi oameni-povestiri, relatările se pot citi ca narațiuni
înrămate, cu teme și subiecte alese dintr-un fond arhaic, ori
reinventând basme cunoscute. Pleasance povestește cum a ajuns să
primească un chihlimbar fabulos după ce a moșit o lupoaică-demon,
pe când Cygnus – povestitor profesionist își seduce ascultătorii,
Osmond și Adela amestecă în relatarea lor detalii concrete și fapte
miraculoase, Zophiel și Rodrigo vorbesc despre felul în care și-au
împlinit ori pierdut vocația.
Pe măsură ce se încheagă grupul de călători, se ivesc
conflicte și nemulțumiri, până când își dau seama că indiferent că
poposesc în târguri sau pe câmp, au ca însoțitor depărtat și
amenințător un lup ale cărui urlete ajung să-i terorizeze.
Tensiunea o provoacă profețiile făcute de Narigorm și ele se
împlinesc de fiecare dată, oricât s-ar strădui cu toții să le
ignore ori să le sfideze. Aceasta pentru că fiecare călător duce un
secret cu el, îl ascunde cu multă prudență.
Și totul se întâmplă pentru că nimeni nu este ce pare,
adevărata identitate și-o ascunde fiecare cu multe precauții, nu
doar pentru că trecutul cuprinde experiențe traumatizante pe care
le-ar dori uitate, ci mai ales pentru potențialul de a-i distruge
dacă ar fi dezvăluit. Toți cei nouă călători sunt mari mincinoși,
dar la un moment dat se trădează ori, ca să supraviețuiască, se văd
obligați să mărturisească în fața celorlalți adevărul incomod sau
foarte rușinos despre ei înșiși.
Karen Maitland s-a ambiționat să scrie un roman istoric
serios, înfățișând o lume plină de superstiții, trăind într-o
atmosferă apăsătoare, în care presiunea credinței creștine sporește
prin tensiunea subterană dată de practicile vechi, păgâne, cum o
dovedesc fascinația ce o exercită deopotrivă relicvele și ghicitul
viitorului în rune. A doua miză ar fi o replică dată peste timp
romanului “Zece negri mititei” care a depășit suta de milioane de
exemplare ca tiraj, apelând la alte convenții care creează teroare
și mister. A treia, arta narativă, care a determinat apropieri de
Boccaccio, Chaucer și Tolkien.
Dar miză ascunsă mi se pare cea mai interesantă, ea dă
profunzime romanului: psihologia indivizilor, a grupului și a
societății în care trăiesc, prin care explică întâmplările ce țin
de zona magică a runelor. Cititorul va afla treptat că forța
runelor nu stă în ele însele, ci în mintea celui ce le manipulează
ori se lasă manipulat de ele, că energia psihică are putere mai
mare decât orice…
*) Karen Maitland, “Călătoria mincinoșilor“,
traducere din limba engleză de Luana Schidu, Editura Leda,
2010
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă
a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o
teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda
lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel,
Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete
Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.