Mai mult organizatii ruse pentru apararea drepturilor omului au cerut, luni, guvernului de la Moscova, dupa atentatul sinucigas soldat cu 15 morti, sa inceapa negocieri cu separatistii ceceni, pentru a pune capat activitatilor teroriste, relateaza AFP.#leadend# “Credem ca este necesar sa existe negocieri cu combatantii, pentru a putea elimina terorismul”, a declarat Tatiana Kassatkina, reprezentanta organizatiei Memorial. “Autoritatile au ales o alta metoda, care pune in pericol vietile tuturor cetatenilor rusi. Nu putem opri terorismul fara negocieri”, a adaugat ea. “Organizatiile pentru drepturile omului pledeaza pentru negocieri cu rebelii si impotriva unor discutii simulate sau a unui proces politic”, a precizat, in numele mai multor participanti, Alexei Simonov, purtator de cuvant al Fundatiei pentru glasnost. Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, luni, ca rebelii ceceni trebuie eliminati. Kassatkina considera ca modul de actiune al fortelor federale ruse din Cecenia reprezinta unul din factorii care se afla la originea terorismului. Mediafax