Compania Coratim, controlată de Marius Bejan și Daniel Dumitraș,
care au vândut anul trecut hotelul West City din Cluj pentru 12
mil. euro, investește 6 mil. euro într-o clădire de birouri pe
platformă industrială a producătorului de încălțăminte
Clujana.
Potrivit reprezentanților Coratim, suprafața totală închiriabilă a
clădirii este de 17.000 mp, dintre care 10.000 mp sunt spații de
birouri.
“În mare parte investiția este realizată din fonduri proprii,
astfel că estimăm ca într-un interval de aproximativ șapte ani să
ne recuperăm banii alocați acestui proiect. Suntem în discuții
avansate cu trei companii, două dintre acestea provin din domeniul
IT, pentru închirierea unor spații, prețurile fiind cuprinse între
7 și 9 euro pe metru pătrat. Am ales să dezvoltăm acest proiect
într-o perioadă de criză, bazându-ne pe capacitatea Clujului de a
atrage companii multinaționale și credem în expansiunea afacerilor
în această regiune”, a declarat Daniel Dumitraș, unul dintre
acționarii Coratim.
Pe lângă birourile de tip open-space, clădirea va dispune și de o
sală de conferințe cu o capacitate totală de 1.000 de locuri și de
180 de locuri de parcare. În momentul de față, la parterul clădirii
funcționează magazinul Diego.
“Mai sunt disponibili circa 4.500 de metri pătrați de spații de
birouri, însă credem că în următoarea perioadă de timp vom reuși să
închiriem toate spațiile, în condițiile în care în Cluj nu prea mai
există suprafețe mari de birouri disponibile”, a spus Dumitraș.
Oficialii Coratim nu exclud varianta amenajării unor camere de
hotel în interiorul clădirii din Piața 1 Mai, însă aceasta va
depinde în mare măsură de suprafețele care vor rămâne
neocupate.
Potrivit site-ului Ministerului Finanțelor, compania Coratim a
realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 38,1 mil. lei
(aproximativ 9 mil. euro) și avea un număr mediu de 43 de angajați.
Compania a finalizat anul trecut construcția unui ansamblu
rezidențial în Cluj-Napoca cu 157 de apartamente, iar în luna
aprilie a acestui an a fost livrat pe piață un alt ansamblu
imobiliar cu 78 de apartamente.
Bani din vânzarea unui hotel
La începutul anului 2009, Coratim a finalizat o investiție de 10
mil. euro în construcția hotelului de patru stele West City din
apropierea complexului Polus Center Cluj. Construcția hotelului a
durat un an și jumătate și are o suprafață totală de 7.000 de metri
pătrați și dispune de 101 camere. După aproximativ trei luni de la
inaugurarea West City Hotel, conducerea Coratim a anunțat că a
vândut hotelul pentru 12 mil. euro Elenei Grec din Târgu-Mureș,
care a făcut parte din consiliul de Administrație al Bere
Mureș.
Companii
Clădire de birouri pe platforma fabricii de încălțăminte Clujana
Compania Coratim, controlată de Marius Bejan și Daniel Dumitraș, care au vândut anul trecut hotelul West City din Cluj pentru 12 mil. euro, investește 6 mil. euro într-o clădire de birouri pe platformă industrială a producă torului de încălțăminte Clujana.