Pe 27 noiembrie, Manuel Castro, sicilianul cu cofetărie pe Calea Victoriei, a făcut un an de când a fost adoptat de România. A venit aici cu familia și a decis să se stabilească în București. Limba a învățat-o repede, în doar două luni, ca să se înțeleagă cu clienții care vin să-i cumpere specialitățile dulci.

Înainte de a veni în noua lui patrie, nu știa mai nimic despre România. Doar ce îi mai povestiseră prietenii italieni, stabiliți aici de 20 de ani, dar și tatăl lui, care mai vizitase țara. “Prima dată am venit într-o vacanță. Am văzut și m-am convins că România este o țară frumoasă, lumea este civilizată. Nu semăna deloc cu România prezentată la televizor sau prin ziarele din Italia. Așa am decis, împreună cu tata, să deschidem o cofetărie. Am spus că ne încercăm norocul. Țara se află în ascensiune din punct de vedere economic. Important este să știi cu ce să vii pe piață pentru a avea noroc în afaceri”, povestește sicilianul pentru gândul.

Cum se împart sarcinile într-o familie italiană

Manuel Castro și-a încercat norocul în afaceri în România. “În Sicilia făceam altceva. Am călătorit prin lume. Am lucrat puțin și prin Barcelona. Ne-am gândit la o cofetărie pentru că am dorit să împărtășim cu românii ceva din tradiția noastră culinară”, spune tânărul de 21 de ani.Mai mult despre de ce iubim România aici.