„Întâlnirea cu arta italiană m-a format ca artist vizual. Nu aș fi putut atinge zona de la care îmi alimentez fantasmele, visele, ideile, fără această experiență fabuloasă”. Pornind de la această confesiune, vă invităm să o cunoașteți mai bine pe coordonatoarea secțiunii „Orizonturi de artă” a revistei „Orizonturi culturale italo-române”. Claudia Mandi este artist plastic, fost muzeograf la Muzeul de Artă din Timișoara și actualmente muzeograf la Muzeul de Artă din Craiova. În ultimii opt ani a expus mai mult în Italia decât în România. A avut expoziții personale în galerii prestigioase la Roma, Napoli și în Sardinia.
În capitala Italiei a expus pe Via dei Coronari, o stradă celebră numai cu galerii de artă și magazine de antichități, la Teatrul Dei Dioscuri din ansamblul Palatului Quirinale – Președinția Italiei și la Accademia di Romania.
E absolventă a două facultăți – secția Pictură și secția de Istoria și Teoria Artei la Facultatea de Arte și Design a Universității din Timișoara –, are un master în pictură, iar în perioada 2012-2014 a beneficiat de bursa guvernamentală ,,Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma. Bursa a prilejuit aprofundarea preocupărilor artistei din arealul barocului italian.
(Interviul acesta a apărut inițial în revista „Orizonturi culturale italo-române”, din luna martie a.c.
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Claudia-Mandi-interviu.html)
– Claudia, ce reprezintă pentru tine arta italiană?
– Întâlnirea mea cu arta italiană m-a format ca artist vizual. Nu aș fi putut atinge zona de la care îmi alimentez fantasmele, visele, ideile, fără această experiență fabuloasă. M-am întors la figura umană, am îndrăgit nespus lumea corpurilor în mișcare, am descoperit forma umană care e purtătoarea unui potențial artistic inepuizabil – eterna temă a istoriei artei. Pentru mine întâlnirea cu arta italiană a fost echivalentă cu o revelație.
– Cum au fost cei doi ani de bursă la Roma?
– Pentru mine Roma reprezintă tot ce nu poate fi desființat, demolat, distrus. Înainte de a călători în Italia, pentru mine supranaturală, exista numai natura. Am găsit la Roma o expresie totală a lumilor mele sufletești, barocul corespunde perfect înclinațiilor mele estetice. Roma a împlinit toată nevoia mea de arhitectură, pictură, sculptură și natură, de imposibil și fabulos. Eu la Roma am locuit mereu sentimental, bursa mi-a dat posibilitatea de a trăi efectiv acolo.
La Roma am trăit sentimentul că mă aflam în mai multe raiuri la un loc și această beție a posibilităților imaginative și artistice m-a copleșit. Roma, prin artă, mi-a dominat instinctele, foamea, setea, oboseala, eram numai în muzee și pe străzi, ca și fermecată. La Roma arta se amestecă cu viața de toate zilele, mi se părea fabulos să ies din casa unde locuiesc, direct în Villa Borghese, să văd Templul lui Esculap de la fereastră, să am vis-à-vis Galeria Națională de Artă Modernă și Villa Giulia – Muzeul de Artă Etruscă.
Am experimentat Sindromul Stendhal la Roma, acest oraș m-a zguduit mai mult decât toate realitățile vieții. Am respirat nostalgia care se lasă ca un flux vital între cele două Rome, Roma antică și Roma barocă. Am găsit spiritul antichității pe străzile Romei baroce și am pictat influențată de antichitate și de baroc.
La Roma am aflat că frumusețea e violentă, chiar înfricoșătoare. Arhitectura, lumina, dramaturgia vegetală a acestui magnific oraș m-au cucerit. La Roma m-a stăpânit un duh al descoperirii, al aventurii pe care nu l-am mai avut niciodată în viață. Ceva mă determina să plec zilnic să explorez, să caut fără încetare, palate, muzee, grădini. Uneori mă întrebam cum voi mai putea suporta viața în afara acestui oraș, fără aceste miraje vizuale.
– În ce fel a influențat Roma, și Italia în general, modul tău de a picta?
– Stagiul de bursă a determinat o schimbare radicală a ceea ce pictasem anterior, chiar dacă în ultimii ani am călătorit mereu în Italia. Am început la Roma seria lucrărilor „Corpus Hermeticum”, Corpul de slavă, slava lui Dumnezeu închisă într-un corp uman – corpul fascinant, în care doresc să redau dorința de unitate și restaurare originală a creației, al cărei purtător e corpul.
În fundalurile lucrărilor mele au apărut fragmente de arhitectură, îngeri, zone de peisaj scufundate în fondul negru sau roșu pompeian, unde personajele au excepționale detalii anatomice. Tușa nervoasă, modernă, care merge pe formă, trădează, în spatele acestor picturi aparent spontane, libere, un desen riguros, chiar chinuit, sute de studii de mișcare ale tuturor acestor corpuri contorsionate. Aceste mișcări dinamice le-am desenat la Roma în muzee, după fresce, după lucrări de sculptură antică unde e atât de vizibil sistemul muscular. Am studiat aceste personaje aproape chirurgical, iar dorința mea este de a atinge forme de expresivitate maximă încât fiecare personaj, dacă l-aș scoate din contextul lucrării, să poată constitui el însuși o compoziție autonomă.
Lucrările din seria „Zborul”, în care personajele zboară pe un fond celest în cercuri concentrice spre centrul lucrării, sunt influențate de frescele de plafon iluzionistice baroce. Dinamica mișcărilor personajelor din acest ciclu de lucrări e influențată, în egală măsură, și de ideea de zbor și de înot. E un paradox, și zboară și plutesc. Personajele mele sunt vrăjite de propria lor mișcare unduitoare, de ideea de zbor. Numai în baroc forma umană câștigă o libertate și o varietate de poziții și mișcări, nemaiîntâlnită încă. Lucrarea dă senzația de vertij, e caleidoscopică, iar partea centrală, unde personajele sunt absorbite, reprezintă lumina divină, dar și cupola.
În ciclul ,,Zborul” eu am pictat ,,Il Tuffatore” multiplicat, fără să știu această frescă, fără să o fi văzut vreodată. M-am dus la Paestum să o văd după ce am descoperit-o întâmplător într-un album, iar în fața frescei, când un copil a întrebat ghidul dacă ,,Il Tuffatore” se sinucide, ghidul i-a spus că nu se sinucide pentru că a murit deja și corpul înotătorului aruncându-se în apă reprezintă sufletul omului între cele două lumi. Și așa a trebuit să înțeleg că eu de fapt nu pictez corpuri, pictez spirite, nu corpul material pe care l-am disecat cu atâta îndărătnicie.
Ansamblul de fresce de la „Villa di Livia”, Palazzo Massimo din Roma, m-a influențat pentru o serie de lucrări în care, alături de personaje și arhitectură antică, pictez grădini suspendate, seria – „Il giardino armonico”, ,,L’erba – L’odore erba”. Am realizat multe schițe de vegetație mediteraneană, am studiat peisajul mediteranean din regiunea Campania – Sorrento, Positano, Amalfi, Ravello, Capri, schițe ce s-au materializat în seria de lucrări cu grădini suspendate. Am pictat lămâi și portocali, atât de iubiți de Goethe. Lămâii și portocalii sunt în același timp și fructe și flori și muguri, trei generații într-un singur arbore. La Roma m-am îmbolnăvit de dragoste pentru grădini și am început să pictez și peisaje. Am încă în nări parfumul de citrice, ,,divina essenza fragrante”.
Acest stagiu mi-a permis găsirea a trei direcții în care voi lucra mereu de acum înainte. Nu aș fi putut niciodată găsi aceste trei direcții decât la Roma. Seria lucrărilor ,,Corpus Hermeticum” a generat seria ,,Zborul”, apoi personajele din „Zborul” s-au integrat în peisajele din seria ,,Giardini – L’estetica paradisiaca del giardino” ce a generat seria lucrărilor ,,Rosso cinabro – Rosso pompeiano”. Și așa de la personaje am ajuns la peisaj, de la verdele peisajului la roșul pompeian și la poetica zidului. Am scris o lucrare despre poetica zidului baroc, despre iasomie. Înflorirea zidurilor de iasomie e o sărbătoare la Roma. Înflorirea nu e simultană, ziduri întregi sunt înflorite în timp ce altele în proximitatea lor înmuguresc doar. Mi-aș fi dorit să am timp să studiez și înflorirea iasomiei la Roma, nu numai barocul.
Am scris o lucrare despre poetica zidului, pentru că am găsit la Roma ziduri acoperite cu vegetație, cu mai multe specii de iederă. Predomină iedera verde smarald închis, întunecată, gravă. Iedera în Italia e ca o forță a naturii, stăpânește toate formele de vegetație, copaci, plante, ziduri, palate, statui. Iarna iedera îmbracă structurile copacilor desfrunziți ca o haină de blană verde. În Italia iedera a luat cu asalt natura.
– Ce expoziții și evenimente culturale ai avut pe durata bursei?
– Am realizat un performance în Piazza Farnese la Electronic Art Cafè, nucleul artistic al Romei, o cafenea-galerie fondată de Achile Bonito Oliva și Umberto Scrocca. Și am avut și o expoziție în această cafenea-galerie care e frecventată de lumea artistică romană, un fel de Montmartre italian.
Am intermediat recitalul balerinei Șoimița Lupu, prim-balerină la Teatrul Massimo din Palermo, la Accademia di Romania, și prezența artistului italian Renato Frosali, artist ce a reprezentat Italia la Bienala de la Veneția în 2012. Am organizat expoziția ,,In Simbiosi” la Accademia di Romania, unde au participat nume de prim rang ale artei italiene contemporane: Achille Pace, Emilio Farina, Susanne Kessler. Am prezentat publicului italian, la un simpozion cu ocazia expoziției ,,Frida Kahlo” de la Roma, organizat de Scuderia Quirinale, artista de origine română Virginia Tomescu Scrocco, care a trăit in Italia. Și am avut numeroase participări la expoziții de grup, ca și o expozitie personală la Accademia di Romania.
– Ce întrebări îți pui acum, după această experiență romană?
– Mă întreb neîncetat: ce e Creativitatea? Este acea stare de neliniște când vezi ceva ce încă nu există și trebuie să afli cum să transpui în realitate ceea ce vezi doar tu. Și mâna nu este întotdeauna corespondentul minții, nu răspunde aceleiași tensiuni. „Creativitatea” este atunci când o iau pe un drum și mă duc pe altul, când îmi vin idei pe parcurs și schimb direcția și nu mai știu încotro mă îndrept. Și rămân suspendată între două lumi.
Creativitatea intervine, așadar, atunci când ceva mai puternic decât mine mă poartă pe alte căi decât acelea pe care le întrezăream inițial. Și nu știu încotro mă îndrept. Și mă las dusă de un val uriaș, mai puternic decât mine. Și de câte ori mă las dusă de acest val, nu greșesc.
