Utilizatorii serviciului de internet banking al BCR se pot autentifica în aplicația online și cu un dispozitiv digital de securitate reprezentat de o aplicație instalată pe telefoane mobile care rulează sistemul de operare Windows. Deținătorii de telefoane cu sistem iOS sau Android puteau folosi aplicația încă din luna septembrie, în decurs de o lună aceasta fiind descărcată de peste 5.000 de ori de pe platformele iOS Apps și Google Play. Dispozitivul digital înlocuiește tokenul fizic, care generează coduri pentru autentificare și pentru semnarea tranzacțiilor electronice. Clienții care doresc să înlocuiască vechiul token cu dispozitivul digital trebuie să meargă în orice unitate BCR pentru a preda vechiul token și pentru a activa noua aplicație.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.10.2013