Clienții Orange, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piața locală, pot cumpăra bilete de transport pentru metroul din București direct de pe mobil, sistemul de plată fiind momentan instalat în șase stații ale Metrorex.
“Cu ajutorul telefonului mobil, clienții Orange își pot cumpăra bilet pentru călătoria cu metroul. Este suficient să solicite biletul printr-un mesaj scris la un număr scurt, apoi să scaneze, la dispozitivul special instalat în stațiile participante în acest program pilot, codul de bare pe care îl primesc pe telefon printr-un mesaj multimedia. Pentru a solicita un bilet de o călătorie cu metroul, clienții Orange trebuie să trimita mesajul scris la numărul 801 (tarif 0,36 euro ), pentru a solicita un bilet cu două călătorii trebuie să trimită mesajul la numărul 802 (tarif 0,63 euro*), iar pentru 10 călătorii incluse – la numărul 810 (tarif 1,83* euro)”, a anunțat Orange.
În cazul clienților prepay, tariful se scade din creditul disponibil iar în cazul abonaților Orange, la tarifele menționate se adaugă TVA.
Orange încearcă să stimuleze achiziția de bilete prin acest sistem oferindu-le clienților acces gratuit la net de pe telefonul mobil, timp de 24 de ore.
În prezent, accesul pe baza codului de bare de pe telefonul mobil este disponibil în 6 stații de metrou, unele dintre cele mai intens circulate de către tineri: Politehnica, Petrache Poenaru, Grozăvești, Piața Victoriei, Universitate și Timpuri Noi.
“Suntem încântați să aducem astăzi, împreună cu partenerul nostru, Metrorex, încă o premieră pe piață: plata cu mobilul a călătoriei cu metroul. În prezent, oferim în exclusivitate clienților noștri și alte soluții de plăți cu mobilul pentru servicii de interes public, printre care parcarea auto în Timișoara și Oradea, cât și în afara țării, în stațiunea Albena și în orașul Ruse din Bulgaria”, a declarat Gabriela Voinea, Senior Product Manager Orange România.
“Plata călătoriei cu telefonul mobil reprezintă metoda
alternativă pentru sistemul actual de plată a biletului de intrare
la metrou. Metrorex dorește să sprijine implementarea noilor
tehnologii în România. Prin lansarea acestui proiect experimental,
Bucureștiul se aliniază în rândul celor mai mari orașe ale lumii,
utilizatoare de astfel de sisteme de taxare pentru intrarea la
metrou”, a precizat Gheorghe Udriște, Director General al
Metrorex.