Clienții Orange, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piața locală, pot cumpăra bilete de transport pentru metroul din București direct de pe mobil, sistemul de plată fiind momentan instalat în șase stații ale Metrorex. Pentru a cumpăra bilete, clienții Orange trebuie să solicite biletul printr-un mesaj scris la un număr scurt, apoi să scaneze la dispozitivul special instalat în stațiile participante în acest program-pilot codul de bare pe care îl primesc pe telefon printr-un mesaj multimedia, au anunțat reprezentanții companiei. În prezent, accesul pe baza codului de bare de pe telefonul mobil este disponibil în șase stații de metrou, anume Politehnica, Petrache Poenaru, Grozăvești, Piața Victoriei, Universitate și Timpuri Noi. Pentru a solicita un bilet de o călătorie cu metroul, clienții Orange trebuie să trimită mesajul scris la numărul 801 (tarif 0,36 euro), pentru un bilet cu două călătorii trebuie să trimită mesajul la numărul 802 (tarif 0,63 euro), iar pentru 10 călătorii incluse – la numărul 810 (tarif 1,83 euro). În cazul clienților prepay, tariful se scade din creditul disponibil, iar în cazul abonaților Orange, la tarifele menționate se adaugă TVA.
Business Hi-Tech
Clienții Orange pot cumpăra bilete la metrou direct de pe mobil
Clienții Orange, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piața locală, pot cumpăra bilete de transport pentru metroul din București direct de pe mobil, sistemul de plată fiind momentan instalat în șase stații ale Metrorex.