Scriam, in episodul precedent, ca in vara anului 1970, cand i-am luat un interviu primarului de atunci al Vienei, domnul Felix Slavik, l-am intrebat: “Ce-i deosebeste pe austrieci de nemti?”. A zambit. Apoi mi-a raspuns: “Nemtii traiesc ca sa munceasca. Austriecii, in schimb, muncesc ca sa traiasca… Sa traiasca bine”. Adevarul este ca specialistii vienezi in materie ii admirau pe americani. “Pentru ca stiu cel mai bine, spuneau ei, cum sa muste, azi, din tortul zilei de maine.” Austriecii se indulceau si ei din tortul viitorului. Dar nu ca americanii, care o faceau in stil mare. Am fost tentat sa-i parafrazez pe specialistii austrieci. Inlocuind tortul cu painea, pentru ca povestea sa fie mai aproape de sufletul romanului.
Sa ne imaginam o familie tanara: sot si sotie. Si sa ne mai imaginam toata agoniseala lor sub forma unei paini. O paine de dimensiuni modeste. Cei doi tineri stiu bine ca pofta lor de consum e atat de mare incat, muscand din painea de dimensiuni modeste, de pe masa lor, nu se vor satura niciodata. Iar pana cand painea va creste si va deveni indestulatoare vor avea mult de asteptat. Si de muncit. Exista insa si o alta solutie? Da, exista: solutia care s-a dovedit a fi castigatoare. Traditia o cunoastem: tanara familie porneste de la lingura si, pe masura ce trec anii, acumuleaza bunuri. In cele din urma, poate, isi va face si casa visata. Americanii au rasturnat traditia, impunand o noua filosofie. Tanara familie isi asigura, dintr-o data, totul: casa, mobila, aparatura casnica, televizor, limuzina. Confortul. Sfidand painea evident modesta a zilei de azi. Rupand din painea mare a zilei de maine. Bunastare cu bani imprumutati de la banca.
Sa vedem, insa, cum se imparte castigul. Pentru ca toate numerele sunt castigatoare.
Intai castiga tanara familie. Obtinand credite de consum si un credit ipotecar, pentru casa.
Apoi castiga societatea. De doua ori. O data prin faptul ca isi sporeste fondul de active cu noile case construite. Si inca o data prin sporul de harnicie dobandit, pentru ca obligatia de a plati creditul este cel mai bun stimulent in munca.
Familia, obtinand credite, isi asigura confortul. Dar peste tot ce are proprietara e banca. Pana la achitarea datoriei. Asa ca toti membrii activi ai familiei vor munci pe branci, vor invata continuu, ca sa-si pastreze locul de munca si sa castige mai bine, tot mai bine. Altfel, vine banca si le ia tot ce au.
Viata a dovedit ca americanii au descoperit si au imprastiat in lume cel mai bun antidot impotriva delasarii. Austriecii, care imprumutasera conceptul, se straduiau sa-l puna in practica.
Vienezii, in 1970, visau la ziua in care un astfel de stil de viata se va generaliza in Austria. Gustul era deja deprins. Bancile dadeau credite pentru case, pentru alte bunuri de folosinta indelungata, pentru consum imediat. Oamenii muscau din painea zilei de maine, muscau cu pofta, incercand sa traiasca mai bine.
Mi s-ar putea reprosa, desigur, ca in documentarile mele in lumea capitalista am vazut numai luminile. Fata umana a capitalismului. Fara sa fi luat in seama si umbrele. Fata inumana.
Adevarul este ca am vazut si cocioabe, si oameni in mizerie, si familii care n-aveau nici o sansa, oricat de mica, sa primeasca de la vreo banca nu un credit pentru o casa noua, ci nici macar un credit de consum cu care sa-si imbunatateasca viata de zi cu zi. Am vazut saracia, cu fetele ei exprimand suferinta. Dar tema acestui serial nu este impartirea lumii in zone luminoase si in zone umbroase.
O descriere a saraciei, fenomen de care nici macar tarile capitaliste dezvoltate n-au reusit sa scape, nu mi-ar fi de niciun ajutor in analiza de fata. Pentru ca e un fapt cert: nicaieri, in zonele “cu umbra”, nu veneau bancile sa deschida umbrele si sa-i apere pe oamenii saraci de vremea rea. Nu-i asta rostul bancilor.
Important insa e altceva: ca la interferenta zonelor luminoase, tot mai intinse, cu cele intunecate, devenise tot mai mare sansa bunastarii pe datorie. Aici, in aceste zone, care departe de a fi fost inchise erau tot mai deschise, in sensul ca tot mai multi saraci erau absorbiti in clasele de mijloc, cresteau posibilitatile pentru nenumarate familii ca din veniturile curente sa-si finanteze in buna parte cheltuielile curente, in timp ce banii pentru case si pentru bunuri de folosinta indelungata sa-i imprumute de la banci. Iata marele pod, construit de economia de piata, peste care au trecut sute de milioane de oameni, reusind astfel sa-si schimbe viata. Dupa ce, mai intai, au reusit sa aduca soare in existenta lor, prin dobandirea unor locuri de munca sigure, platite bine sau macar decent, ca urmare a imbunatatirii pregatirii si comportamentului lor. Si sa trezeasca astfel interesul bancilor. Nu era deloc un vis de neimplinit. Mai mult chiar: era un vis ce incepuse sa devina realitate pentru sute si sute de milioane de oameni din tarile capitaliste, in a doua parte a secolului XX, dupa ce au fost vindecate ranile razboiului.
Continuare: miercurea viitoare
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.