America, invatand sa priveasca in viitor, a vazut cum americanul sarac se poate transforma, cu timpul, intr-un american din clasa de mijloc. Fireste, in contextul in care, dupa al Doilea Razboi Mondial, in tarile capitaliste, indeosebi in cele cu economii de piata puternice, prinsese contur convingerea ca a fost descoperit elixirul bunastarii: societatea de consum. Creditul devenind marea vedeta. Ei bine, America s-a afirmat, in acest context, in veacul al XX-lea, drept noul model de organizare a lumii.

Sub raport istoric, veacul al XX-lea a fost scurt. Foarte scurt. A inceput intr-o noapte din 1914, cand s-au stins luminile pe planeta. Si s-a sfarsit cu diminetele insorite din cea de-a doua parte a anului 1989, dupa ce Primul Razboi Mondial, revolutia din Rusia, al Doilea Razboi Mondial si Razboiul Rece, de 40 de ani, dominantele acestui veac scurt, favorizasera plasarea si intretinerea, intre miturile vremurilor moderne, a legendei despre rolul conducator al clasei muncitoare in societatea contemporana. Legenda isi epuizase insa filonul. Istoria, grabita sa-si schimbe cursul, a luat-o inaintea calendarului. Probabil intr-un gest de a duce la bun sfarsit ceea ce deja incepuse. Daca veacul al XIX-lea isi prelungise existenta cu anii de pace de pana in 1914, veacul XXI a inceput cu zece ani mai devreme, la 1 ianuarie 1990. A pornit, asadar, acest al XXI-lea veac, al carui val ne poarta cu el, printr-un amplu proces de demitizari.

Cine ar fi crezut! Acum mai bine de doua decenii, in secolul al XX-lea, un comentator de la “Le Figaro” isi prefata relele prevestiri cu un extras din “Posedatii” lui Dostoievski: “Mujici inainteaza cu arcul in mana. Teribile lucruri se pregatesc”. Acest cantec profetic, ce saluta ridicarea demonilor in Rusia prerevolutionara, voia sa atraga atentia ca lumea merge spre vremuri tulburi. Comentatorul citat vedea planeta asaltata de o “strategie mondiala pe termen lung a fortelor leniniste”. Vedea, in zonele dominate de comunism, “oameni insingurati, cu mainile legate”, privind nu numai cu neputinta, dar si zadarnic prin negura unui veac dominat de ideologie. Istoria insa avea sa-l contrazica neasteptat de repede. Tot asa cum avea sa-l contrazica si pe celebrul Raymond Aron. In plina ofensiva a comunismului, reputatul sociolog si publicist francez publica o carte profetica: “In apararea Europei decadente”. Si el vedea, la granitele comunismului cu lumea apuseana, “caini politisti si turnuri de observatie”, impiedicand interferente cu “decadenta societatii de consum”. Pana la un punct, analiza savantului francez era corecta. Se pornea, in cartea amintita, de la adevarul ca virtutile oricarui sistem economic se masoara prin capacitatea de a satisface nevoile populatiei, de a administra rational resursele, de a organiza eficient productia de bunuri necesare bunastarii fizice si intelectuale a individului. In aceasta privinta totul era limpede: experienta istorica a tarilor est-europene era intr-adevar un esec. Dar mai departe Raymond Aron se insela. Imaginea pe care o prezenta era aceea a unui sfarsit de secol al XX-lea in care sistemul faurit de U.R.S.S. “va continua sa lupte impotriva influentei corozive a libertatilor apusene”.

A fost tocmai invers. A cazut Zidul Berlinului. Si au inceput sa cada miturile. In procesul marii concilieri intre capitalism si comunism… Nu, n-a fost nici pe departe vorba de convergenta sistemelor, proces asteptat de unele cercuri de stanga din Occident. De altfel, teoria convergentei incepuse sa piarda teren cu vreo cincisprezece ani in urma. Concilierea capitalism – comunism a avut loc sub un alt steag: al rationalitatii. Practic, comunismul si-a strans lucrurile si a parasit terenul, lasand loc liber expansiunii capitalismului.

In plan politic, lucrurile s-au petrecut relativ repede. Partidele comuniste au cedat puterea (ori le-a fost luata) si, imediat, vechile institutii s-au prabusit. In plan economic, insa, procesul n-a mai fost atat de rapid. Dimpotriva, a mers incet, foarte incet.

Dar trenul pornise. Trenul globalizarii economiei de piata. Iar America era cea dintai locomotiva intre locomotivele ce trageau acest tren.

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.