Miliardarii au luat in vizor mai multe cluburi de fotbal britanice, dintre care si celebrul Manchester United, scrie Le Figaro.
Cu cele 2 miliarde de euro venituri anuale, Anglia este un taram aparte in universul fotbalului european. Numai campionatul Premier League reprezinta o treime din veniturile totale din fotbalul de pe Vechiul Continent, comparativ cu nivelul de 26% inregistrat cu zece ani in urma, conform unui studiu realizat de Ineum Consulting si Euromed cu privire la fotbalul profesionist.
In paralel, pe teren cluburile fac minuni si nici nu mai stiu cat de multe trofee au castigat.
In fine, aceste cluburi sunt adevarate masini de facut bani (desi unele au datorii), cu stadioanele lor pline pana la refuz, unde fanii cumpara in nestire tot felul de produse derivate.
Nu e surprinzator, deci, faptul ca miliardarii planetei isi doresc cu ardoare unele dintre cele mai frumoase echipe.
In anul 2005, magnatul american Malcolm Glazer a “inghitit” Manchester United in schimbul a peste un miliard de euro, in ciuda protestelor venite din partea suporterilor echipei. Glazer s-a grabit mai apoi sa retraga clubul de la Bursa, unde era listat din anul 1991.
Cat priveste Chelsea, clubul nu a fost salvat decat gratie generozitatii miliardarului rus Abramovici.
Oligarhul rus, activ in sectorul petrolier si al aluminiului, nu a ezitat sa-si foloseasca fondurile personale pentru a achizitiona cei mai valorosi jucatori din lume. In trei sezoane, Abramovici a cheltuit peste 600 de milioane de euro, 85 de milioane pentru Sevcenko, in timp ce datoriile clubului cresc.
In aceasta vara, o alta echipa a atras atentia unui magnat american. Aston Villa nu joaca totusi unele dintre primele roluri in Premier League, iar evolutia sa la Bursa a nemultumit mai multi actionari minoritari. Omul de afaceri Randolph Lerner a estimat totusi ca valoarea clubului se ridica la 93 de milioane de euro.
Nimic nu indica faptul ca acest val de achizitii se opreste aici. Arsenal este atragator, insa clubul lui Thierry Henry este foarte scump: capitalizarea sa depaseste 400 de milioane de euro. Cat priveste Liverpool, acesta este in mod regulat subiectul unor zvonuri privitoare la o posibila achizitie.
Business Internaţional
Cluburile britanice, ravnite de miliardari
Cluburile britanice, ravnite de miliardari