Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) vor demara o investiție în amenajarea unui parc universitar public. În acest sens, municipalitatea Cluj-Napoca va aloca suma de 900.000 de lei (circa 200.000 de euro) de la bugetul local pentru amenajări, iar USAMV Cluj va contribui cu terenul. Parcul va avea două căi de acces, pe străzile Govora și Gheorghe Dima și va fi al doilea ca mărime din Cluj-Napoca, după Parcul Central.
Investiția presupune amenajarea unei zone de circa 3 hectare, aflată în proprietatea USAMV, zonă care face legătura între cartierul Zorilor și campusul universitar. Proiectul prevede delimitarea parcului printr-un gard și un aliniament de arbori, realizarea unor alei, reabilitarea rezervorului de apă, construirea unui foișor, precum și crearea unei zone de relaxare cu bănci și mese. Parcul se va numi “Profesor Iuliu Prodan”.
În același program de asociere va fi deschisă publicului și grădina agrobotanică a USAMV, cu o suprafață de aproximativ 3 hectare, accesul publicului făcându-se pe bază de bilet de intrare. Asocierea pentru ambele proiecte a fost aprobată de Senatul USAMV pentru o perioadă de 10 ani.