Brinel, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii IT, controlat de omul de afaceri Marcel Borodi, a oferit burse în valoare totală de circa 50.000 de lei (aproape 12.000 de euro) studenților participanți la programul Școala de Excelență “Talent IT”.
Proiectul, implementat de compania Brinel împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj, este destinat în principal studenților din anii terminali de facultate, precum și masteranzilor și doctoranzilor facultăților de profil din Cluj-Napoca. Proiectul a fost lansat la finele anului 2009, iar până în prezent la Școala de Excelență “Talent IT” au participat 20 de studenți, 3 dintre aceștia fiind angajați deja de Brinel pe zona de comunicații și aplicații informatice.
Pentru cea de-a treia ediție a Școlii de Excelență “Talent IT”, Brinel caută până la 10 studenți. Campania de recrutare se va desfășura în perioada 16 februarie-16 martie 2012, iar selecția participanților la acest program se va face pe baza rezultatelor școlare și a proiectelor în care au fost implicați studenții de-a lungul anilor de studiu și a unui interviu cu reprezentanți ai Brinel și ai Universității Tehnice din Cluj.