Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România (CNADNR) a notificat compania franceză Colas cu privire la
rezilierea contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului
de autostradă Cernavodă-Medgidia și va organiza o altă
licitație.
“Măsura a fost luată de către CNADNR ca urmare a refuzurilor
repetate ale Colas de a continua execuția lucrărilor invocând
diverse motive pentru a justifica întârzierile și având în vedere
lipsa unei planificari și mobilizări corespunzătoare, precum și
lipsa aprovizionării cu materiale”, se arată într-un comunicat al
Companiei de Drumuri.
Cernavodă – Medgidia nu e gata în 2011. Cine e vinovat?
Potrivit CNADNR, compania franceză nu a finalizat proiectarea
autostrăzii decât pentru 6 kilometri din cei peste 20 de kilometri
ai traseului și nu a obținut avizele și acordurile necesare,
inclusiv autorizația de construire, însă solicită costuri
suplimentare importante și prelungirea termenului de execuție cu
doi ani.
În prezent, se află în execuție un tronson de 5,5 kilometru la care
lucrările au început cu întârziere, în vara anului trecut.
“Începând cu luna octombrie 2010 execuția lucrărilor la podețe și
structuri a fost oprită de Inspectoratul de Stat în Construcții ca
urmare a nerespectării de către antreprenor, în calitatea sa de
proiectant, a prevederilor Legii 10/1995 privind calitatea în
construcții. Mai mult, lucrările de descărcare arheologică ce sunt
în sarcina antreprenorului nu sunt finalizate, iar Colas a început
retragerea utilajelor de pe șantier”, se menționează în
comunicat.
CNADNR estimează că în termen de o lună va finaliza revizuirea
proiectului și pregătirea documentației de atribuire pentru
lansarea noii licitații.