Guvernul a aprobat memorandumul la solicitarea Ministerului Finanțelor Publice.
“Memorandumul propune ca Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să dispună imediat conducerii CNADNR măsurile necesare pentru sistarea lucrărilor și încheierea de acte adiționale la contracte, astfel încât, pentru anul 2012, să fie angajate lucrări doar în limita creditelor bugetare aprobate”, a anunțat Guvernul.
În cadrul bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se vor asigura prin redistribuire sume pentru achitarea facturilor care sunt peste nivelul creditelor bugetare aprobate în anul 2012, astfel încât să nu se înregistreze arierate și să nu fie afectat deficitul.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va prezenta Guvernului o informare cu privire la situația lucrărilor de investiții, pentru a se putea verifica dacă la acestea s-a realizat ajustarea corespunzătoare a angajamentelor la nivelul creditelor bugetare aprobate.
Bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost redus, în urma rectificării bugetare, cu 1,25 miliarde lei, la 13,42 miliarde lei, cea mai mare parte a banilor fiind tăiați de la cofinanțarea proiectelor cu fonduri externe nerambursabile postaderare.