Compania Cocor București (COCR), care deține centrul comercial cu același nume din zona Unirii din Capitală, a înregistrat în trimestrul al treilea afaceri de circa 4,55 mil. lei (1,07 mil. euro), în scădere cu 29% față de trimestrul al doilea și cu 35% sub nivelul bugetat pentru această perioadă, potrivit raportului trimestrial transmis bursei.
Afacerile din T3 sunt doar cu puțin peste cele din perioada similară a lui 2010, când magazinul Cocor încă nu era deschis.
În aceste condiții, compania a raportat pierderi de peste 3,3 mil. lei (775.000 de euro), care au provenit în special de pe partea financiară. Compania a împrumutat 19 mil. euro de la BCR, la începutul lui 2009, pentru a finanța investițiile de modernizare a magazinului Cocor. Lucrările s-au ridicat la peste 25 mil. euro.
Acum, compania încearcă să negocieze cu BCR o restructurare a creditului, încercând să obțină reducerea ratelor lunare.
În primele nouă luni din 2010, compania a plătit 4,1 mil. lei doar pentru dobânzile aferente împrumuturilor contractate. Această sumă reprezintă aproape un sfert din cifra de afaceri. În plus, deprecierea leului a adus diferențe negative din reevaluarea creditului în euro, astfel că pierderile financiare s-au ridicat la 5,35 mil. lei, de șase ori peste nivelul bugetat pentru această perioadă
În schimb, profitul operațional a fost de 0,32 mil. lei, de șase ori sub nivelul bugetat, în condițiile în care cifra de afaceri pe primele trei trimestre, de 16,7 mil. lei (sub 4 mil. euro), este cu 12% sub buget.
Acțiunile Cocor au scăzut cu circa 30% de la începutul anului, sub nivelul de 150 de lei. Capitalizarea s-a redus astfel la 45 mil. lei.
Cocor este controlată de fondul de investiții Broadhurst și două persoane fizice, Daniel Stoica și Liviu Ursan, care dețin împreună 51% din acțiuni. SIF Muntenia și SIF Transilvania au câte un pachet de 10%, în timp ce Aurel Beșliu deține 16%.