Metrul pătrat de magazin în Piața Unirii valorează cât o garsonieră confort 2 în Rahova, Drumul Taberei sau Berceni, ținând cont de cea mai importantă tranzacție cu un spațiu comercial anunțată în criză – vânzarea de către Cocor pentru 4 milioane de euro a unei unități din centrul Capitalei. Compania Cocor, al cărei principal activ este centrul comercial cu același nume din București, a găsit un cumpărător dispus să plătească 20.000 de euro pentru fiecare din cei 196 de metri pătrați ai unui spațiu din Piața Unirii, în zona în care până la începutul anilor 2000 își avea sediul Banca Internațională a Religiilor, intrată în faliment. Zona este în prezent una destul de “pestriță”, cu sedii de bănci lângă farmacii, gogoșerii, covrigării sau magazine de haine fără etichete celebre, dar consultanții imobiliari afirmă că nivelul chiriilor depășește în unele cazuri 100 de euro/mp lunar și poate ajunge chiar la 130 de euro în ciuda crizei, datorită traficului intens la orice oră a zilei. Acționarii Cocor caută să lichidizeze o parte din activele din portofoliu pentru a obține fondurile necesare rambursării parțiale a unui credit de 18 milioane de euro obținut de la BCR pentru modernizarea centrului comercial Cocor, ale cărui rezultate în urma “face-lift-ului” au fost sub așteptări. Reprezentanții Cocor nu au precizat numele cumpărătorilor sau adresa exactă a spațiului, menționând doar că activul se află în proprietatea Cocor din 1994, iar “spațiul vândut face parte dintr-un spațiu mai mare”. Potrivit datelor anunțate de Cocor pe bursa de la București, cumpărătorul va plăti în avans circa 335.000 de euro, restul banilor urmând a fi achitați în 33 de rate lunare a câte 110.000 de euro. Consiliul de administrație al Cocor a semnat antecontractele pentru vânzarea spațiilor (unul de 101 mp și un altul de 95 mp) la jumătatea lunii august, iar decizia finală de vânzare urmează a fi luată în 8 sau 9 octombrie, când va fi convocată Adunarea Generală a Acționarilor. “Negocierile au durat aproximativ două luni, iar întregul proces de intermediere a fost realizat de departamentul comercial intern al Cocor SA. Spațiul comercial care a făcut obiectul acestei vânzări se situează într-o zonă cu mare vad comercial și are în continuare un potențial mare de creștere”, afirmă Mirela Mihăilescu, director comercial al Cocor SA, cea care a condus procesul de intermediere. Printre cei mai mari proprietari de spații comerciale stradale din București se numără Gabriel Popoviciu și Radu Dimofte (prin firmele Practic și Universal), Alain și Alexis Bonte (acționarii Centrofarm, care dețin spații prin intermediul firmei Generalcom) sau fondul de investiții NCH, condus de Siminel Andrei, în portofoliul căruia se află fostele spații ale Romarta.
Companii
Cocor vinde cu 4 milioane de euro un spațiu comercial de 196 mp la Unirii
Metrul pătrat de magazin în Piața Unirii valorează cât o garsonieră confort 2 în Rahova, Drumul Taberei sau Berceni, ținând cont de cea mai importantă tranzacție cu un spațiu comercial anunțată în criză - vânzarea de către Cocor pentru 4 milioane de euro a unei unități din centrul Capitalei.