Ceața se manifestă, alături de burniță, pe arii extinse în județele Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Ilfov inclusiv municipiul București și în jumătatea sudică a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova, inclusiv drumurile naționale și europene aferente și autostrăzile A1, A2, până la ora 12.00. La acestea se adaugă zone din județele Vâlcea, Olt și Gorj, inclusiv municipiile Rm. Vâlcea, Slatina și Tg. Jiu, care sunt sub cod galben de ceață la ora 11.00.
Tot până la amiază este cod glben de ceață și local în județele Botoșani, Neamț, Iași, inclusiv drumurile naționale și europene, dar și burniță, chiciură și polei, care se manifestă izolat.
În zonele joase din județul Cluj, inclusiv drumurile naționale și europene și municipiul Dej, se semnalează ceață și depunere de chiciură, atenționarea fiind valabilă până la ora 13.00.