Meteorologii au emis, luni, o atenționare meteo de furtuni pentru 13 județe din sudul și vestul României, valabilă de marți după-amiază, ora 15:00, până miercuri dimineață, la ora 03:00.

Avertizare cod galben pe râurile din sud-vest, valabilă marți și miercuri

“În intervalul menționat, în Banat, Oltenia, vestul Munteniei și Carpații Meridionali vor fi averse, descărcări electrice, intensificari ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp si izolat 40…50 l/mp”, se arată în avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Instituția precizează în alerta trimisă că instabilitatea atmosferică se va accentua în cursul acestei săptămâni în toate regiunile țării, începând dinspre sud-vest.