Potrivit lui Sandu, în sud-vest, ninsorile vor fi însoțite de vânt, în timp ce în restul țării, respectiv în sud, sud-est și sudul Moldovei, va ploua, cantitățile de precipitații putând ajunge până la 25-30 de litri pe metru pătrat.
Directorul ANM a precizat că instituția pe care o conduce va emite o atenționare vizând aceste fenomene meteo.
“Duminică seară, este posibil să prelungim atenționarea numai pentru partea de est a țării. Știm, însă, cu certitudine că duminică, între orele 8.00 și 14.00, vor fi precipitații în toată țara”, a mai spus directorul ANM, la videoconferința cu prefecții desfășurată la sediul Ministerului Administrației și Internelor (MAI).