Hidrologii instituie Cod roșu pe râurile Arpașul Mare și Arpășel, iar Cod portocaliu pe Baraolt, Homorod, Covasna, Porumbacu, Topolog, Cârtișoara, Avrig – județele Covasna, Harghita, Sibiu și Vâlcea. Avertizarea este valabilă de vineri, ora 23.00, până sâmbătă, ora 18.00, bazinele hidrologice afectate sunt Mureș superior și mijlociu, Olt superior și mijlociu, Bistrița, Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat, Buzău superior.
Având în vedere situația hidrologică actuală și precipitațiile prognozate pentru următoarele 24 ore se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și râuri necadastrate cu efect de inundații locale și creșteri de niveluri cu depășiri ale cotelor de atenție, inundații și pericol, motiv pentru care s-au instituit avertizările de Cod roși și portocaliu. Totodată, s-a instituit Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice:- Mureș superior și mijlociu – județele Harghia, Mureș, Sibiu și Alba
- Olt superior și mijlociu – județele Harghita, Covasna, Brașov
- Bistrița – județele Suceava, Neamț, Bacău
- Trutuș – județele Harghita și Bacău
- Putna – județul Vrancea
- Râmnicu Sărat – județele Vrancea și Buzău
- Buzău – județele Covasna și Buzău