O conștiință de o verticalitate tot mai rară astăzi, specializat în chimie & fizică (domeniu în care își luase un doctorat la Sorbona), și în filosofie (alt doctorat susținut la București), Alexandru (Codin) Mironescu (1903-1973) este unul dintre pilonii Mișcării Rugul Aprins. A și pătimit pentru aceasta, a fost arestat în lotul Rugului Aprins împreună cu fiul său, Șerban Mironescu, care tocmai terminase studiile clasice. Păcatul lor: se rugau, erau interesați de creștinismul Viu, locuiau – încă – în cultura de amplă respirație, iar după interzicerea Rugului Aprins se întâlneau cu prieteni precum Sandu Tudor (Pr. Daniil Teodorescu), Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Anton Dumitriu, Andrei Scrima, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Benedict Ghiuș etc etc.
Dar trebuie spus că Alexandru (căruia bunii săi prieteni îi spuneau: Codin) Mironescu era și un scriitor de talent ale cărui romane, pe lângă eseurile dedicate științei ori filosofiei, nu sunt nicidecum apreciate astăzi așa cum merită. A mai scris un volum de poezii intitulat „Poeme filocalice”, publicat tot după 1989 prin eforturile familiei, în special ale fiicei acestuia, doamna Ileana Mironescu, a avut – până la instaurarea comunismului – o foarte bogată activitate publicistică, a fost profesor universitar etc.
Această modestă prezentare nu vrea decât să creioneze o introducere la paginile care urmează. Căci m-am gândit să vă ofer, acum când ne apropiem de Săptămâna Patimilor, câteva pasaje inedite din „Jurnalul” scris de Codin Mironescu în anii 1967-1968.
…Codin Mironescu – vizionarul n-avea nici o îndoială, comunismul va cădea (nota acesta în 1967, după ce fusese călcat în picioare de Securitate în repetate rânduri prin percheziții acasă, după ce făcuse 5 ani de pușcărie):
„Ne putem, acum, să ne dăm bine seama că va veni o vreme (sovieticii au introdus în economia lor profitul), când marxismul va fi o poveste complet perimată, când lumea se va mira că a fost posibilă o politică, o filosofie, o economie, o literatură marxistă, în care unii au crezut ca în ceva definitiv, stâlcind și silnicind oameni și popoare.
Fenomene de adevărată hipnoză: stalinismul, hitlerismul, musolinismul, marxismul; în filosofie bergsonismul a dominat 50 de ani, dar acum mai poți să te plimbi în vârful prăjinii cu Bergson? Pentru Miciurin, Lîsenko s-au dat bătălii ridicole, s-au scris cărți de-a dreptul imbecile. N-a fost o epocă în care freudismul era cheia de boltă a omului? Dadaismul, futurismul ș.a.m.d. unde, spectaculoase erori, erezii, negații, silnicii, toate putem spune că au avut un rost pentru o iconomie a întorsurii la adevăr, a recunoașterii unor permanențe esențiale”.
…Codin Mironescu – conștiința vie: amărăciunea generată de colaboraționiștii avertebrați și-a păstrat-o până la ultima suflare.
„15. VII. (1967) Acum de dimineață la E. L. [Europa Liberă] am auzit că în cursul nopții a murit T. Arghezi. Spun creștinește: Dumnezeu să-l ierte! Am ascultat cu emoție totuși, cu o emoție străbătută de o undă de tristețe, vestea morții lui Arghezi. Ce-ar fi fost dacă ar fi stat drept, în picioare drept! Marginea mormântului e o linie de bilanț, o linie care merge în infinit… Spune omule dacă face, dacă e vreun preț omenesc care să te îndreptățească să arunci perlele din tine, porcilor!…”
…În altă ordine de idei, mărturia de mai jos despre Arghezi cel „nevindecat” de trecerea sa pe la mănăstire, referitoare la atmosfera din casa poetului – este prețioasă pentru istoria noastră literară:
„Dacă aș ști că Arghezi a cerut să i se facă slujbă cu preoți, m-aș duce și eu la înmormântare. Când îl vizitez pe T. Arghezi, la Mărțișor, și eu ca unul din marii scriitori suferind de pe urma umilințelor și nedreptăților, a silniciilor, a cenzurilor, l-am găsit în „chilia” lui (o cameră văruită, mică, o masă de brad, un scaun, un pat de „bronz”, la cap atârnând niște metanii) foarte bucuros. Ce se întâmplase? Îl vizitase un călugăr – dacă mai mi-aduc bine aminte, starețul de la Isbuc – care făcându-i o rugăciune de sănătate, l-a pomenit pe numele din călugărie „fratele Iosif”. Am așteptat, curios, să văd cum o să mă pomenească. Și mi-a zis „fratele Iosif”.
Sunt și eu acum curios să știu ce-a lăsat cu limbă de moarte ,,fratele Iosif’’. Ori între timp „s-a schimbat boierul, nu (mai) e cum îl știi.”
Interiorul era de o lipsă impresionantă de bun gust. Apoi 98% din cărți erau primite, cu dedicații, și de la edituri. Conversația, cum am mai spus, era ca o… tabletă, lipsită de orice conținut de idei.
Arghezi e un mare poet al… cuvintelor nu al cuvântului, un mare poet al cuvintelor… potrivite, cum el însuși și-a spus, și va rămâne în literile românești ca un fel de Victor Hugo, o genială caterincă. Cât despre faima… universală, cei care vorbesc de ea, nu știu ce e aia…”
…Codin Mironescu, stâlpnicul – pornind de la o meditație a lui Karl Jaspers, notează:
„Cu cât ne urcăm pe Everesturile cunoașterii, cu atât accedem la o ignoranță autentică, adică la un contact mai deplin, mai total cu Absolutul, cu Totul, cu Realitatea.
E în Mărturisirea mea o filosofie? E, fără nici o îndoială, dar e mai mult decât atât. Ca filosof, vreau să spun ca unul care am făcut facultatea de filosofie, am făcut doctoratul, am citit tratate de filosofie etc., aș fi putut întocmi o carte, după tipul acelora care tratează sistematic problemele capitale ale disciplinei filosofiei. Aceasta însă e, după felul meu de a vedea, o activitate strict intelectuală. Viața, experiența, încă m-au despărțit de familia intelectualilor. Ei sunt niște avocați. Și se încumetă să vorbească despre orice și chiar să susțină orice.
Am vorbit numai despre ceea ce am cunoscut ca om al acestei vremi, înarmat cu toate posibilitățile pe care le are un asemenea om. Sunt implicate aici niște intuiții, o informație esențială de un orizont complet, și o metodă riguroasă, întru totul comparabilă cu cea practicată în disciplinele exacte. Așa că spusele mele sunt niște documente, un document, nu de «impresii», nu de păreri, nu de «ipoteze» ci unul autentic, și esențial. Pentru mine e ca o stâncă pe care stau, să zic mai bine: un stâlp ca al lui Simion Stâlpnicul, bunăoară. Pentru alții poate fi sigur un itinerar, un ansamblu prețios de indicații, de sugestii, de confruntări, de orientare, un material din care să se hrănească o altă experiență personală, o altă aventură spirituală, aceeași orientare spirituală care se va dovedi comună unei familii de oameni, care nu va fi o improvizație și nici ceva care stă în aer”…
…Cândva, mi-am spus – și am oferit acest răspuns prietenilor care mă îndemnau să-i urmez – că nu pot pleca din această țară, așa cum au făcut-o nenumărați colegi de generație, ori aparținând generațiilor mai tinere, fiindcă sunt țintuit locului de bogăția și frumusețea creștinismului ortodox.
Citiți-l pe Alexandru (Codin) Mironescu, cercetați Mișcarea Rugul Aprins, locuiți în prezența unor oameni de anvegura sa spirituală (fie ei laici, fie clerici) – aceasta este România profundă. Indiferent de imensele mizerii în care trăim aici – pornind de la Codin Mironescu, stâlpnicul – veți avea, poate, aceeași revelație…